A trecut și Ziua Națională. Autoritățile au marcat momentul așa cum s-au priceput mai bine, adică la modul amator și sictirit. Facem și noi ceva că trebuie să facem, nu că ne dorim neapărat așa ceva. La nivel central programul manifestărilor a fost dat cam peste cap, că trebuia Iohannis să plece în Dubai. Nu de alta, dar avea de susținut un discurs de trei minute, așa că era păcat să rateze momentul. Oricum, anul ăsta a fost mai harnic ca de obicei; și-a pus postacul să dea mesajul cu „dragi români” mai devreme. Anul trecut a fost așa de preocupat de moment, că și-a adus aminte la ceas de seară. A mulțumit celor care poartă România în suflet. O poartă și el, dar pe alte meridiane, așa, să avem acoperire internațională.
Festivism ieftin și patriotism de paradă, așa cum ne-am obișnuit. Marcat momentul că trebuia marcat și implicare mimată. Somn ușor România, până la alegeri nu au mai rămas decât puține zile… Și România doarme, mai ales România educată, care sforăie de stinge… Astfel, ultima lună din an a debutat cu vești foarte proaste pentru elevii navetiști. Transportatorii privați refuză să se mai lase prostiți de guvernanți și au decis să ceară elevilor să-și plătească abonamentele de transport, deși legea prevede gratuitatea acestora. Avem lege, dar asta nu-i obligă pe aleși să o și respecte. În țara în care educația a fost declarată prioritate națională și președintele turist a inițiat proiectul de țară „România educată”, transportul elevilor e în pericol.
Mulți dintre elevi provin din familii nevoiașe, pentru care e imposibil să asigure prețul abonamentului, care e modic doar dacă privim de la adăpostul unui salariu rezonabil; Marcelașul cel Viteaz știe ce spun. La cum se prezintă în momentul de față România, gratuitatea transportului pentru elevi nu e un moft, e o necesitate, doar că statul lucrează cu dublă măsură. Are pretenția de celeritate când trebuie să-și încaseze taxele și impozitele datorate, dar devine nesimțit de strâns la pungă când trebuie să-și onoreze angajamentele față de întreprinzători. Nu e prima dată când statul „uită” să plătească pentru transportul elevilor. S-a mai întâmplat și în trecut și s-a lăsat cu procese, din care, până la urmă, statul a ieșit în câștig. Astfel, deși a pierdut procesele (cum era și normal), a făcut ce a făcut și nu plătit toți banii. Unii transportatori s-au plâns că n-au primit banii pe o săptămână, dar s-au consolat cu idee că, totuși, au primit ceva-ceva. Jalnică țară… Să te judeci cu statul pentru că-i faci treaba și până la urmă să fii șmenuit la bani. Până la urmă, educația este în curtea statului și dacă exista dorința de a asigura acces la școlarizare, autoritățile trebuiau să cumpere mijloace de transport pentru școli, nu să paseze naveta în sarcina privaților. Se laudă aleșii cu microbuze electrice, dar să nu uităm că în județul învecinat un copil și-a pierdut viața pentru că n-a mai avut loc în microbuzul școlii. A plecat pe jos la școală și a sfârșit sub tren.
Statul nu are bani pentru a asigura mijloace de transport pentru școli, nu are cu ce plăti naveta elevilor, dar are bani pentru altele. S-a întrebat cineva câte mii de abonamente puteau fi plătite cu banii cheltuiți cu deplasările președintelui? La un preț mediu de două sute cincizeci de lei per abonament, statul putea plăti abonamentele de transport pentru mai bine de o sută de mii de elevi. Sau puteau fi cumpărate peste cincizeci de autobuze la o sută de mii de euro bucata. Dar statul are alte priorități, despre președinte nu mai are rost să pomenesc; e foarte ocupat să reprezinte România peste hotare; în țară e totul bine și frumos. Așa de frumos că iar am ieșit urât de tot la testele PISA, nu am evoluat cine știe ce de când avem de-a face cu acest gen de evaluare. S-au făcut ședințe, s-au elaborat strategii, a apărut România educată, dar progresul se lasă așteptat. Asta pentru că nu se dorește, pentru că nu există voința politică. Școala românească mai are mult de recuperat să ajungă acolo unde pretinde că este, dar primul pas e să-i aducem pe elevi la școală. La modul cel mai propriu…
