Hai FC Botoșani! – Dumitru MONACU, scriitor

Dintotdeauna, românașul nostru s-a priceput de minune și a excelat la sfaturi și păreri întrei domenii importante ale vieții: politică, agricultură și fotbal. Cum și eu mă consider un românaș neaoș, astăzi o să încerc să despic firul în patru la fotbal. Fotbalul autohton, adică FC Botoșani sau mai corect spus, echipa noastră de suflet care în acest sfârșit de campionat nu traversează momente prea plăcute ba din contră, chiar triste, dacă e să luăm în considerare faptul că anțărț de anul 2017 adică în 2015, ai noștri falnici botoșăneni reprezentau fotbalul românesc în cupele europene. Actualmente suntem pe ultimul loc în clasament și este foarte posibil ca de la anul echipa să meargă în Liga a II-a. Multă lume consideră o tragedie această situație dar, dacă vom analiza obiectiv și corect, la rece și nu îmbătați de euforia specifică suporterilor de fotbal, vom constata că în nici un caz nu este un capăt de țară dacă echipa retrogradează. Astfel, dacă e să privim în jurul nostru, vom vedea că orașe cu pretenții, cum ar fi Suceava, Piatra Neamț, Bacău (din Moldova), Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Timișoara, Brașov, Târgu Mureș (din Transilvania) sau Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Buzău (din Muntenia) nu sunt de multă vreme prezente pe scena Ligii I. Or să ne amintim că pe vremea în care noi nici nu îndrăzneam să visăm la prima scenă fotbalistică, orașele menționate mai sus erau de-ale casei, cum se spune. Iar dacă mai punem la socoteală că unele dintre județe nu mai au azi nici în Liga a II-a echipe de fotbal (vezi vecinii suceveni!), este evident că la Botoșani fotbalul și-a găsit un teren (nu, nu Municipalul de a  cărui renovare, reabilitare sau reconstrucție pomenesc edilii doar în campaniile electorale!) extrem de fertil. Timp de 12 ani, echipa noastră a fost cel mai de soi ambasador pe coclaurile patriei. Nici politicienii ajunși miniștri, nici oamenii de afaceri ajunși milionari, nici marii noștri artiști nu au promovat numele de „Botoșani” într-o asemenea măsură cum au făcut-o Valeriu Iftime, Cornel Șfaițer (ulterior retras și plecat la Sfântu Gheorghe apoi la Iași) și loturile pe care cei doi le-au încropit pentru confruntarea cu celelalte echipe din Liga I. Și dacă suntem la acest capitol al sportului, este musai să amintesc încă un nume din sport, mai exact din canotaj, care promovează Botoșaniul deși nu activează aici, este vorba de minunata Simona Radiș, cea care în mod sigur va mai aduna niște medalii și la JO de la Paris. Am făcut această paranteză convins de justețea expresiei creștine care ne sfătuiește să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Revenind la sportul rege, problema cea mai gravă așadar nu ar fi că echipa din Botoșani va pica în Liga a II-a ci posibila sa desființare după retrogradare. Că dacă se menține linia actuală în ceea ce privește acționariatul, lotul și echipa tehnică, sunt în stare să pariez pe orice că după un an de … matinee vom fi din nou prezenți la debutul Ligii I. Din câte mi-am dat seama, Valeriu Iftime nu prea are caracteristici de looser așa că ceva speranțe ar mai fi. Apoi, implicarea administrației locale, respectiv Primăria și Consiliul Județean ar simplifica la maximum ecuația revenirii pe prima scenă a fotbalului botoșănean. Până la urmă, în urmă cu mulți, mulți ani, a retrogradat și AC Milan și după revenire s-a bătut sezoane întregi pentru titlu în Italia și pentru cupele europene unde devenise un nume de top. Așadar, nu retrogradarea trebuie să ne … doară ci eventualitatea desființării echipei. Nu știm cine va comanda fondurile nici din Palatul Administrativ și nici din turnul Primăriei dar indiferent că președintele CJ se va numi Trufin sau de ce nu, cazul fericit pentru fotbal – Iftime, indiferent că edilul se va numi Flutur sau Andrei, susținerea pe toate căile a fotbalului botoșănean ar trebui să reprezinte pentru ei o prioritate absolută, având în vedere impactul uriaș al fotbalului printre români. Iar ca rețeta financiară să fie completă, pe lângă sumele de bani provenite din transferuri, drepturi de televiziune, sponsorizări sau alte forme, ar fi de mare ajutor și suportul financiar al publicului. Că numai stând și înjurând cu halba în mână în fața micului ecran nu cred că dovedim susținerea sau dragostea față de fotbal sau față de ai noștri fotbaliști botoșăneni. În acest sens consider că o campanie de distribuire de abonamente (chiar prin instituții, prin firme sau pur și simplu la colț de stradă) ar fi extrem de benefică pentru pușculița clubului. Dacă Rapidul are vreo cinci mii de abonați, Dinamo vreo trei mii, de ce nu ar fi posibil ca și la noi la Botoșani să existe măcar vreo două mii de abonamente? Îmi amintesc că atunci, în fericitul an 2012 când am urcat pe prima scenă fotbalistică a țării, exista o emulație de nestăvilit din partea botoșănenilor în dorința de achiziționare a abonamentelor. Ne-am blazat și noi suporterii în acești 12 ani precum s-a blazat și echipa? Dacă da, e timpul să ne revenim. Fotbalul, ca și viața, cunoaște și urcușuri și coborâri. Totul e să nu dezarmăm, așa că „Hai FC Botoșani!”