Curelele de transmisie a minciunilor – Dumitru MONACU, scriitor

Baronul englez Alfred Tennyson (poet, 1809 – 1892) spunea în urmă cu aproape o sută cincizeci de ani că o minciună care este pe jumătate adevărată este cea mai întunecată minciună. Analizând și privind în jurul nostru mai ales pe coclaurile rețelelor de socializare, constatăm că într-adevăr, poetul a avut mare dreptate. Și ca să dovedesc și să explic foarte clar justețea afirmațiilor lui, mă voi ajuta de fenomenul care unește oamenii, adică sportul. Mai ales că ecourile Jocurilor Olimpice de la Paris de-abia s-au stins. A postat așadar un netrebnic exaltat pe FB, un text de-a dreptul ridicol dar mobilizator după părerea autorului, care se dorea a fi un fel de manifest pentru sănătatea pământului comunist de dinainte de 89, că altceva n-avea ce să fie. Se referea exaltatul la anul 1984 când delegația României s-a clasat pe locul doi în lume la medalii. Până aici, totul este corect numai că nu este suficient. Ce nu spune propagandistul este că acele jocuri olimpice au fost boicotate de aproape întreg blocul comunist. Așadar, nu au fost prezente Uniunea Sovietică, Republica Democrată Germană, Republica Populară Polonă, Republica Populară Ungară și încă alte 11 țări comuniste la acea vreme. Doar România, China și Iugoslavia au participat. E limpede că rușii cu ale lor un milion de republici sovietice socialiste ar fi ciugulit camioane de medalii, nemții din RDG urmându-i îndeaproape. De unde medaliile? Cu siguranță din cele luate de către români. Nici prin gând nu-mi trece să diminuez și să știrbesc cumva meritele sportivilor români din acele vremuri. Dar trebuie să fim realiști și să înțelegem că acel clasament nu a reflectat corect realitățile sportive din urmă cu patruzeci de ani. Că statisticile scriu negru pe alb despre poziția ocupată de România la acele jocuri, ca fiind clar a doua națiune din lume, este o altă poveste și nu cred că ar fi bine să îmbătăm generațiile actuale cu apă rece. Situația de atunci nu poate fi comparată nici măcar cu rezultatele echipei naționale din acest an când, cu o căruță de noroc și în preliminarii (Israel și Belarus au jucat în afara granițelor, apoi „remontada” aceea de-a dreptul divină din meciul cu Elveția de la Berna) și în grupă, am ajuns în primele 16 echipe ale Europei! Iarăși avem de-a face cu o jumătate adevăr sau, mă rog, de minciună. Bineînțeles că aceste deformări de realitate nu fac bine absolut deloc  nației. Am folosit aceste exemple din sport care nu par a fi atât de contondente precum alte vicieri ale adevărului prezentat doar pe jumătatea convenabilă. În același context, suntem aproape zilnic bombardați cu o altă informație care se vrea a fi adevăr universal: Ceaușescu a lăsat țara fără datorii! Da, într-o mână, nostalgicii au dreptate. Dar în cealaltă în care ar trebui să vedem prețul achitării acelor datorii, observăm că nu există nimic. Când lași o țară întreagă în beznă, frig și foamete, nicio „performanță” de acest gen nu poate fi catalogată ca atare. Oricum și orice ar fi fost după aceea, prețul achitării datoriei externe a României a fost mega uriaș și nici un conducător din lume care ține cât de cât la poporul său nu ar fi în stare de așa curbe de sacrificii. Și în această situație avem de-a face cu o minciună pe jumătate adevărată, adică, după spusele baronului englez, cu o minciună extrem de întunecată. Procedeul acesta pervers de a păcăli lumea este vizibil din avion în mediul politic. Fiecare combatant din această lume a minciunii folosește cu mult sârg tehnica prezentării unilaterale a adevărului, punând în fața electoratului imaginile, faptele, vorbele și tot ce le convine lor și ascunzând după preș cealaltă parte a speței. Această strategie prinde extrem de rapid și bine la oamenii care se informează doar de pe FB, Tik Tok  sau de la România TV, Realitatea plus și Antena 3, ei devenind ulterior cele mai eficiente curele de transmisie a minciunilor coafate și puse pe bigudiurile propagandistice. Iar dacă mai punem la socoteală și faptul că românul nostru a fost obișnuit de alde Cristoiu și alți corifei ai presei din anii 90, să citească doar titlurile articolelor de știri, e limpede că există atâta spațiu de manipulare încât poți să întorci pe el chiar și pe cel mai mare avion din lume (Airbus A380). Nimeni nu mai citește până la capăt, nimeni nu mai aprofundează o informație. Cât despre cititul printre rânduri ale unor subiecte delicate, nici nu mai poate fi vorba. Cine să le citească, cine să gândească? Este evident așadar că un popor deștept, cult, citit poate fi mult mai greu călărit de eventualii dictatori, dacă nu chiar deloc. Pe când niște oportuniști care nu au fost prea prieteni cu cărțile pot fi lejer transformați în curele de transmisie a minciunilor, a dezinformărilor. Aceștia sunt favoriți atât pentru mediul politic cât și pentru servicii. Ce-i drept, în ultimul caz, la vârfuri, întâlnim oameni uneori (prea) deștepți!