Dacă analizăm România doar prin prisma legislației existente, am putea ajunge la concluzia eronată că țara asta chiar funcționează și are grijă de cetățeni. Dar dacă luăm în calcul și modul în care se aplică legea, ajungem la o concluzie diametral opusă. Legea se aplică, dar doar atunci când convine găștilor de interese care s-au strecurat la butoane. Cetățeanul obișnuit poate să mai aștepte, că de asta trăiește în România, iar dragostea de țară presupune și niscaiva sacrificii.
Astfel, încă din 2021 există o lege (Legea nr. 154/2021) care urma să se aplice din 2022, doar că, deși suntem în 2024, s-a lăsat cu prorogare. E vorba de o lege care prevede plata unor indemnizații pentru urmașii celor persecutați de comuniști. 880 lei, mai exact. Adică nu mare lucru, dacă ne gândim la ce au avut de îndurat unii dintre semenii noștri din cauza regimului de tristă amintire. Dar, fiind vorba de un efort bugetar „consistent”, s-a lăsat cu prorogare și în acest an. „Din punct de vedere al politicii bugetare, obligația Guvernului este de a avea o abordare prudentă, pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice” – răspunsul secretarului de stat Alin Andrieș la interpelarea deputatului (neafiliat) de Constanța, Bogdan-Alexandru Bola privitoare la drepturile persecutaților de comuniști. Există lege, există și oameni care să încaseze banii, doar că nu sunt bani și Guvernul trebuie să fie chibzuit, nu să arunce cu paralele în stânga și-n dreapta. Nu s-a întâmplat în 2022, nu s-a întâmplat nici anul trecut, ce dacă nu se plătesc indemnizațiile și anul ăsta? I-au suportat oamenii pe comuniști, ce mai contează că nu primesc bani trei ani și, foarte probabil, nu vor primi nici în anii care vor urma deoarece, se știe, Guvernul e specialist în chibzuială.
Fiecare premier ajuns la Palatul Victoria a promis reducerea cheltuielilor bugetare. Reducem dezmățul bugetar că nu se mai poate. E genul de declarație pe care poți paria fără teama că vei pierde; toți spun asta numai că – și pe asta se poate paria – la finalul mandatului numărul năimiților la stat e și mai mare. Ludovic Orban, care în momentul de față are un discurs aparent lucid (aparent, deoarece omul a fost premier și știm care e distanța între vorbă și faptă în ceea ce-l privește) tuna și fulgera împotriva Dăncilei, dar într-un an de domnie a angajat cât Dăncilă în trei. Bine, el a avut voie, alții nu au…
Banii de la buget sunt risipiți, mai ales pentru plata unor salariați de care nu are nevoie nimeni. Avem o mulțime de instituții inutile, la care cea mai mare parte din bugetul alocat se duce pe salarii, dar când e vorba despre drepturile legale ale cetățenilor Guvernul devine foarte strâns la pungă. Știți voi, stabilitatea, sustenabilitatea și normele europene…
În răspunsul la interpelarea amintită mai sus secretarul de stat a ținut să precizeze că plata indemnizațiilor legale ar fi dus la înăsprirea condițiilor de finanțare a datoriei publice naționale. Doar nu vreți să băgăm România în faliment? Foarte curios, nu? Cum se face că plata unor indemnizații legale către cetățeanul mărunt bagă România în faliment, în timp ce pensiile speciale și plata unor armate de bugetari inutili nu prezintă acest risc? Pensiile speciale, alea pe care Rareș Bogdan a promis că le desființează, ne costă sensibil mai mult decât plata indemnizațiilor pentru urmașii celor persecutați de comuniști, dar asta nu, nu duce la înăsprirea condițiilor de finanțare a datoriei publice. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, multe dintre pensiile speciale sunt încasate de securiști, adică taman de ăia care i-au persecutat pe amărâții care, iată, și-au luat a treia oară cu prorogare. Cum poți, ca stat, să ai bani pentru pensiile securiștilor și să nu faci vreun efort să le elimini, dar să pretinzi că plata unor indemnizații modice te bagă în faliment? Foarte simplu. Creezi o problemă. Marea problemă a României e că vine falimentul peste ea. Vine, într-adevăr, dar nu din cauza bugetarilor mărunți sau a indemnizațiilor plătite către victimele statului. Dar odată identificată problema, se găsește și soluția și asta presupune prorogare pentru drepturile cetățeanului de rând. Privilegiații nu au astfel de emoții. Ei sunt bine mersi și sunt tratați cu celeritate când vine vorba de drepturi.
