Good riddance, Klausică! – Dumitru MONACU, scriitor

Șocul și groaza înregistrate după primul tur, dar mai ales după decizia CCR de anulare a scrutinului prezidențial nu cred că luau o așa amploare fără aportul președintelui Iohannis. Sasul sau călătorul, cum i se mai spune, a omorât dintr-o mișcare două partide și a aruncat țara într-un haos de nedescris. Nu spun că nu era! Spun doar că a compromis cvasi total PSD și PNL fără să gândească măcar o clipă ce va veni în locul lor. Nu s-a gândit decât la el, la micile lui plăceri și la câțiva ciraci apropiați de orientarea sa extra națională. Știm prea bine că oricărui conducător al unei nații i se poate spune, pe bună dreptate, că este fiu al acelui popor sau chiar tătuc, așa cum știm că s-a întâmplat și se întâmplă în statele care nu prea știu ce e democrația. Astfel, fiul iubit sau, mă rog, tătucul iubit, are de regulă o mulțime de simpatizanți în popor care, de voie sau de nevoie, îi conferă legitimitatea de a sta pe jilțul prezidențial, regal, sau știu eu ce altă formă. Spre deosebire de înaintașii săi, fostul primar al Sibiului a ajuns la Cotroceni pe un munte de simpatie mult superior în comparație cu foștii președinți. Toată lumea visa la un Carol I, toată lumea credea că în sfârșit România și-a găsit un cârmaci care să ne scoată din marasm și să ne lanseze pe orbita europeană atât ca nivel de trai, cât și ca standard de civilizație. Din păcate, după zece ani de „domnie” (că asta a făcut Klausică al nostru!) România se vede a fi într-o situație dezastruoasă din absolut toate punctele de vedere: cozi la plecatul afară, datorii externe uriașe, haos în administrație, corupție la tot pasul, sistem de sănătate în metastază, învățământ total eșuat și lista ar putea continua mult și bine. Cine a girat toate aceste catastrofe? Klausică al nostru, evident. Astfel călătorul nostru (numai) cu avioane de top a ajuns în situația de a nu mai avea niciun susținător, de a fi efectiv urât de popor. Nici Iliescu, nici Băsescu, nici Constantinescu nu au plecat de la Cotroceni pe un val antipatie atât de mare. Pe Iliescu încă îl iubesc și astăzi pesediștii, pe Băsescu pedeliștii sau cei din Mișcarea Populară, iar pe Constantinescu, cei câțiva țărăniști autentici care mai sunt în viață. Pe Klausică, în schimb, nu-l mai iubește chiar nimeni. Liberalii se întorc cu spatele când aud de el, pesediștii să nu-l vadă în ochi, auriștii l-ar executa pe stadion, iar useriștii cu siguranță l-ar băga la zdup pentru vecie dacă li s-ar ivi ocazia. Nimeni va să zică nu-l iubește pe Klausică și asta nu de azi, de ieri, ci de câțiva ani când, pentru a-și proteja poziția prezidențială, a unit dreapta cu stânga în cea mi aberantă construcție politică din toate timpurile, și anume USL. De fapt, activitatea lui Klausică al nostru se poate reduce la două poziții: trebuia să facă la un moment ceva și nu a făcut și a făcut la un moment dat ce nu trebuia să facă. Despre ultima poziție, tocmai am amintit: resuscitarea unui USL aflat în moarte clinică reprezintă, după cum se știe, ceea ce nu trebuia să facă. Ceea ce nu a făcut însă și era musai să facă își are originile în acel an fatidic 2015 când, la presiunea străzii, Ponta (alt specimen!) și-a prezentat demisia. Lumea pichetase deja Parlamentul și frica de escaladare a demonstrațiilor făcea ca fundul pantalonilor senatorilor și deputaților să tremure cu o amplitudine de nemaiîntâlnit. Orice indicație, orice dorință, orice sugestie de corectare a unor legi anacronice, inclusiv Constituția, găseau undă verde la parlamentari care, în regim de urgență le-ar fi pus pe tapet, votat, aprobat și transmis tot așa fulger către promulgare. Ce trebuia să facă Iohannis? Tare multe. Nu le mai amintesc acum. La presiunea străzii, atunci, cu manifestanții la poartă, fiți sigur că orice parlamentar s-ar fi implicat mai ceva ca la întrecerea socialistă de pe vremuri. Din păcate, el Klausică al nostru, s-a dovedit a fi așa cum ne-a demonstrat ulterior: un individ fără inițiativă căruia nu i-a păsat niciodată de maibinele celor mulți, ci numai de multpreabinele lui. Excursiile, schiul și golful au contat pentru el cu mult mai mult decât treburile serioase ale țării. Și uite-așa, omul care n-a făcut ce trebuia când trebuia, dar a făcut ce nu trebuia când nu trebuia va ieși pe ușa din dos din istoria României. Și ceea ce era peste puterea noastră de înghițire iată că se profilează tot mai acut. În loc să-i spunem pe 21 decembrie „Good riddance, Klausică” adică pe limba noastră, călătorie sprâncenată, dulapul va mai sta câteva luni bune în sufrageria nației. Ceea ce nu place niciunui român…