Evenimentele ultimelor zile, dar mai ales reacția autorităților, ne-au demonstrat încă odată, deși nu era necesar, ce balamuc de țară a ajuns România. Ce s-a întâmplat cu alegerile și ce a urmat e de noaptea minții, dovada cât se poate de clară că în țara cu cei mai mulți bugetari raportat la numărul de locuitori instituțiile nu-și fac treaba. Și avem și instituții, și bugetari cât să dăm și la alții; eficiența ne mai lipsește.
Rezultatele primului tur de scrutin au zguduit România, iar reacția autorităților numai democratică n-a fost. Alegerile au fost pur și simplu anulate de CCR, în condițiile în care judecătorii CCR n-au fost în stare să elimine pensiile speciale. Cu alte cuvinte, se poate călca și pe lângă lege, iar discursul de revenire al (încă) președintelui Iohannis a făcut mai mult rău decât bine. Ghinion, nu? Curat ghinion; n-au trecut decât câteva zile de la discursul de adio și ghici cine a revenit? Ghinionul în persoană, cine altul? Ce fac eu? Ce am făcut și până acum… Poate să facă și de șapte ori mai mult; orice înmulțit cu zero, tot zero rămâne.
Nici bine nu s-au anunțat rezultatele și a început hărmălaia care a dus la cel mai comunist gest din ultima perioadă. Chiar dacă există ceva „beneficii” în decizia CCR, e cazul să ne întrebăm dacă mai există democrație în România. Nu, nu mai există… CCR nu mai e decât un instrument docil în mâna celor care au confiscat țara asta, o instituție cât se poate de abuzivă, pentru care cetățeanul e de multă vreme cantitate neglijabilă. Nu contează legea, nu contează drepturile cetățeanului, contează doar interesele nemernicilor care au acaparat țara. CCR și-a asumat un rol pe care, constituțional vorbind, nu-l are, iar graba cu care leneșul din fruntea statului s-a grăbit să ne precizeze că orice român e dator să se supună deciziilor Curții numai dătătoare de speranță nu e. Ce ne așteaptă pe viitor, când e posibil ca această instituție să fie confiscată de partide extremiste? Calea către dictatură e mai netedă ca oricând și prea mulți se îngrămădesc să pășească pe acest drum nenorocit, inclusiv dintre cei care ne asigură că, prin deciziile ilegale și antidemocratice din ultimele zile, ne-au ferit de un rău și mai mare. E rău ce s-a întâmplat, desigur, dar mai întâi de toate trebuie analizate cauzele care au dus la dezastrul de azi. România Educată, care ar fi trebuit să-și arate roadele, e un fiasco total, clasa politică a atins apogeul corupției și nesimțirii. Nu cred că în partidele cu pretenții la guvernare nu se găseau candidați mai de soi decât Ciolacu și Ciucă; românii s-au cam săturat de farsorii ăștia doi și s-au orientat către alte personaje. E mai rău Georgescu decât Ciolacu? Dacă analizăm atent vedem că, în esență, vorbim de farsori, nu de oameni politici în adevăratul sens al cuvântului.
Cât despre prestația serviciilor, mai bine să nu pomenim. Servicii avem, dar au alte preocupări, încă mai au apucături de pe timpul lui Ceaușescu, când resurse colosale erau folosite pentru a afla ce anume discută cetățenii mărunți. Serviciile știu multe, numai ce trebuie nu. E firesc ca orice cetățean care aspiră la o demnitate publică – mai ales la fotoliul prezidențial – să fie verificat preventiv. Cum de n-a știut nimeni de Georgescu? De ce abia acum a început sarabanda dezvăluirilor și arestărilor? Documentele desecretizate sunt de tot râsul; un judecător onest le-ar fi respins fără drept de apel și e posibil ca România să fie condamnată de instanțele internaționale la plata unor despăgubiri uriașe, dar pentru moment autoritățile ne asigură că ne-au scăpat de răul cel mare. Ne-a trecut glonțul pe la ureche…
E prea lungă lista de abuzuri comise zilele acestea, dar răul cel mare încă n-a început. CCR în mâna unor abuzatori nu e o pavăză pentru democrație, ba dimpotrivă. Și e posibil ca glonțul ăla de care se tot vorbește să fi trecut aproape de ureche, doar că mai aproape de cealaltă ureche. E nasol când glonțul îți trece pe la ureche, dar e mult mai rău când trece printre urechi.
