Dacă școală nu e, nimic nu e! – DUMITRU MONACU, scriitor

În aceste zile pline de dramatism, nebunie și patimă politică, o știre prezentată pe un post de televiziune m-a frapat și m-a uimit fără măsură. La o școală din Iași, un elev de 12 ani terorizează de ceva timp colegii amenințându-i cu un cuțit. Au fost alertate autoritățile, polițiștii au găsit în ghiozdanului elevului respectivul cuțit și drept urmare, mama elevului a fost sancționată cu o amendă de câteva sute de lei! Păi nu e de râsul curcilor, oameni buni? Adică vine nichipercea acela mic la școală cu cuțitul în buzunar, amenință în dreapta și în stânga și gata, alungi răul umblând firav și sfios la portmoneul părinților! În mod sigur suntem o națiune nătângă de-a binelea! Dacă asta vă luminează cât de cât în legătură cu rădăcinile adânci ale patimilor prostești exprimate în urma alegerilor (sau a anulării lor!) atunci nu este totul chiar pierdut. Pentru că da, școala, instruirea, au fost lăsate de conducătorii României undeva la periferia periferiei societății. Avem un sistem de învățământ de toată panarama din moment ce nu e voie să lași repetenți, nu e voie să exmatriculezi, nu e voie să elimini din școală acele elemente care nu au nici un punct comun cu învățătura în schimb, fabricile de diplome scot pe bandă rulantă tot felul de impostori profesionali care sunt înfipți de sistemul politic în cele mai bănoase posturi. Și vrem dezvoltare, meritocrație, democrație, progres și toate asemenea bagatele care în condițiile actuale din România nu vor prinde niciodată rădăcini oricât de buni ar fi unii grădinari adică dascăli. Pentru că într-o clasă este la fel ca și într-un paner cu mere: ai unul rău, se strică jumătate de paner! De ce trebuie neapărat ca orice copil să facă gimnaziu, liceu sau facultate, chiar nu înțeleg. Școala nu poate fi concepută în afara unor rigori iar părinții care își dau odraslele mult prea alintate la școală ar face bine să bage acest aspect la căpățânile lor prea pline cu figuri și fițe. De altfel, dascălii devotați și bine pregătiți sunt toți adepții ideii că cel mai mult au de lucru nu cu elevii lor ci cu părinții atoateștiutori care doresc să impună ei regulile în școală. O eroare uriașă, întrucât la școală trebuie să funcționeze regulile impuse de profesori nu de elevi sau de părinți. Din acest motiv, repetenția, exmatricularea, eliminarea trebuie să fie metodele radicale de îndepărtare a merelor stricate din paner. Îmi povestea cineva care s-a stabilit în Anglia că în primele zile după înscrierea adolescentului la colegiu, acesta a fost prins undeva în spatele școlii la fumat. Știți care a fost rezultatul? Exmatricularea! Au urmat apoi momente grele pentru părinți pentru reînscrierea copilului la o altă școală, bineînțeles, cotată mai jos decât prima. Orice încercare de a îndupleca măsura inițială a fost blocată prin aceeași motivație: a încălcat regulamentul, trebuie să plătească! La noi, dacă vă mai aduceți aminte, era un caz când elevii mimau actul sexual în spatele unei profesoare de engleză, pare-mi-se, fără ca cineva să ia o măsură radicală. Nici părinții adică și nici conducerea școlii! Sunt de acord că ai noștri copii trebuie să fie instruiți cum trebuie dar dacă nici copilul și nici părinții nu se mulează pe disciplină, rigurozitate și seriozitate, atunci, pa, mergi la măturat străzile, copile! Nu că o asemenea muncă ar fi dezonorantă dar de ce să nu fie practicată de cei care nu vor, nu pot sau nu știu mai mult? Chiar nu ne ajung atâția economiști sau juriști care cară în spate comenzi Glovo sau vând la McDonald’s? Șansa României, să fie clar, nu stă nici în tiktokeri, nici în influenceri, nici în odrasle de bani gata și nici în cei care văd în aceștia suprema realizare. Șansa României stă în nivelul de instruire a copiilor noștri, în calitatea acesteia. Or, vorba aceea din popor, dragoste cu sila nu se poate. Poate cu … sula, ca să fac o glumiță oarecum ieșită din context! Așadar, învățământul românesc are nevoie de o restructurare din temelii. La școală trebuie să înveți să-ți folosești mintea, să îți dezvolți abilitățile și, ce-i iar foarte important, să înveți să te comporți în mod civilizat cu cei din jur. Se face astăzi așa ceva? Cu siguranță nu, din moment ce banul, tupeul sau „preadeșteptăciunea” unora face regulile în unitățile școlare. Înainte de 89 se considera că armata era focul prin care un tânăr trebuia să treacă pentru a deveni bărbat. Nu sunt întru totul de acord cu o așa afirmație. Eu cred că școala trebuie să dezvolte în mlădițele nației rigurozitate, profesionalism și disciplină. Iar dascălii trebuie să fie respectați și ascultați. În plus, e mare nevoie ca aceștia (dascălii adică!) să fie bine pregătiți, să aibă ochi și har pentru luminarea minților sau pentru perfecționarea aptitudinilor elevilor. Altfel, ne învârtim într-un cerc vicios întrucât, parafrazându-l pe marele Marin Preda, „dacă școală nu e, nimic nu e”.