Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face absolut deloc casă bună cu politicul. Spun asta întrucât dacă nu era sula Uniunii Europene apăsată în coasta țărișoarei noastre cu forța celor multe sute de milioane de euro din PNRR pe cale să fie pierdute, nimeni nu mișca niciun deget în a instaura un minim de normalitate în acest domeniu. Bine, este foarte posibil ca la CCR să se tragă bariera și să fie declarată neconstituțională această inițiativă dar, cum până acolo mai e ceva vreme, să tragem o geană peste anormalul … normalității din România. Dacă ai noștri politicieni, dar și cei care stau după cortină ar fi citit opera lui Ion Creangă, ar fi aflat ce e cu normalitatea asta atât de invocată de românul de rând. Ce spunea așadar, Nică de la Humulești? În ceea ce privește … diviziunea socială a muncii, marele Ion Creangă spune absolut totul printr-o frază știută de aproape toată lumea: „Dacă-i copil, să se joace, dacă-i cal, să tragă și dacă-i popă, să citească…“ Adică fiecare om să facă ceea ce e normal să facă! Ce vreți mai simplu de atât? Și în privința stratificării societății marele povestitor și-a exprimat un punct de vedere atât de sănătos, încât ceea ce ne mai miră este doar simplitatea și acuratețea unei idei care, oricât de mult ar complica-o astăzi unii, nu poate fi mai clară și mai concisă de atât:„Dacă toată lumea ar învăța carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.” Aparent, această afirmație ar putea conduce la niște interpretări nepotrivite, interpretări care ar putea avea ca sol de încolțire, prolificele facultăți particulare care au furnizat țării titrați pe bandă rulantă. Juriști, economiști sau alte calificări pierdute în câmpul muncii ca livratori de pizza, manichiuriste sau alte asemenea meserii cu rol benefic, economic și financiar în viețile celor care și-au înțeles și aflat, în sfârșit, menirea. Și dacă tot am invocat chiar din startul acestor rânduri firava și plăpânda inițiativă de normalizare a unei stări de fapt (e vorba de pensiile speciale!) voi afirma cu tărie, în opoziție evidentă cu acel curent alimentat direct din tabloul muscal numit „suveranism” (sper să nu fie cumva curent … continuu!) că dacă România n-ar fi făcut parte din UE, astăzi era cel mai bananier stat din civilizata Europă. Banii europeni, aceste pârghii uluitor de eficiente, au constituit forța motrice a dezvoltării țării. Deși s-au mai făcut mici matrapazlâcuri, în linii mari nu s-a furat din ei așa cum s-a întâmplat cu banii de la buget, guvernamentali, adică. Pe de altă parte, tot în spiritul normalității invocate în acest editorial, trebuie să subliniez faptul că locul României este numai și numai în Europa. Chiar dacă suntem o insulă romanică într-o mare slavă (dintre vecini doar Marea Neagră nu este contaminată de panslavism decât parțial!) locul nostru, istoria noastră, tradițiile noastre au … ascendent în Vest și nu în Est! Revenind la normalitate și la suveraniști, trebuie să subliniez faptul că aproape toate ideile lor sunt rupte din context și trase la temă sfidând, până la urmă, chiar normalitatea. Astfel, teme precum homosexualitatea, gândacii comestibili, jefuirea de către străini a bogățiilor patriei, neutralitatea țării și nesupunerea față de Europa nu reprezintă altceva decât niște teme artificial concepute. De ce, vă explic imediat. Despre homosexualitate s-au scris milioane de materiale, dar toate cu exemple de la alții. Că unii se căsătoresc și adoptă copii, că unii le spun părinte 1 și părinte 2 ș.a. La noi în România nu aceasta este normalitatea și nimeni nu va putea să schimbe ceva în acest sens. Pe de altă parte, să nu uităm că la fel de normal este și faptul că procentul de homosexuali din lume (de când există ea!) s-a situat între 6 și 9 la sută. Ce să le facem acestor oameni care așa s-au născut? Să-i împușcăm pe stadioane? Categoric, nu! Și ei fac parte din normalul speciei umane. Făcând un calcul simplu, în România trăiesc (de fapt, se chinuiesc să pară altceva decât sunt!) peste un milion și jumătate de homosexuali pe care nimeni nu-i va putea schimba din ale lor orice metode ar aplica. Și atunci ce-i de făcut? Toleranța din partea celor mulți și discreția lor este singura soluție care să se includă în normalitate. Radicalismul nu duce nicăieri nici în acest caz. Despre tema cu gândacii comestibili nu mai spun nimic, întrucât este complet puerilă. Cine oare ne-ar putea obliga, atâta vreme cât avem păsări, porci, vite, să consumăm asemenea produse? Dacă cineva dorește asta, n-are decât. E la fel cu mult trâmbițata afacere a sparanghelului. Păi dacă acolo, la cules de sparanghel se câștiga dublu sau triplu față de România, cum să nu se ducă românii? Sfidarea normalității de către unii nu este întâmplătoare. Prin aceste metode se intervine direct în creierul unor oameni mai slabi cu duhul și astfel suporterii politici astfel formați sunt gata de hămăială, de lozinci revanșarde și absurde, de urlete și de ce nu, chiar de violențe. Și toate acestea se petrec în capetele lor în absența banalei întrebări: E normal așa ceva?
