sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăGastromaniaŞarba, vinul vrâncenilor

Şarba, vinul vrâncenilor

 

Soi creat relativ recent, semiaromat, s-a răspândit cu repeziciune, dar pe suprafeţe mici, în podgoriile din sudul Moldovei.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


 

Şarba este un soi românesc de struguri albi, relativ nou, obţinut la Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti, prin fecundarea liberă a soiului Riesling italian, de către Gheorghe Popescu şi colaboratorii săi.

Soiul a fost omologat în 1972 şi poartă denumirea dealului omonim din cadrul podgoriei Odobeşti. Iniţial, acest soi a fost cultivat doar pe Dealul Şarba, dar ulterior s-a extins în podgoriile din sudul Moldovei (Odobeşti, Coteşti, Dealurile Bujorului, Zeletin), precum şi în zonele colinare din Muntenia şi Oltenia (Dealurile Buzăului, Dealu Mare, Ştefăneşti, Drăgăşani).

Boabele sunt sferice, uşor ovoidale, cu pieliţa subţire, colorată galben-verzui, aurie pe partea însorită, cu pulpa zemoasă şi aroma fină specifică soiului. Soiul are o bună rezistenţă la ger, dar este sensibil la secetă şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor, îndeosebi în toamnele ploioase. Maturarea strugurilor se realizează în a doua jumătate a lunii septembrie, când ajung la o concentraţie în zaharuri situată între 195 şi 210 g/l, putând atinge chiar 230 g/l, la supramaturare. Din Şarba se obţin vinuri de calitate superioară, cu o tărie alcoolică de 11,5%-12,5% vol.

 

Probleme cu aroma

 

Asemenea vinului Galbenă de Odobeşti, Şarba este considerat un vin specific al Odobeştilor, datorită faptului că păstrează foarte bine specificul locului de producere.

La începuturile sale, vinul de Şarba a fost considerat un soi semiaromat, prezentând o aromă ce sugerează mirosul de trandafiri de dulceaţă. Ulterior, însă, aroma s-a mai estompat, fără a avea o explicaţie certă în acest sens. Potrivit prof. Viorel Stoian, acest fapt s-ar putea datora fie unor cauze genetice, fie condiţiilor pedoclimatice, fie unor elemente ce ţin de agrotehnică sau de tehnologia de vinificaţie. Unele vinuri, însă, au păstrat aceeaşi aromă cu cea de la momentul omologării. Astfel. vinul de Şarba obţinut în plaiul omonim sau în zonele colinare ale localităţilor Vărsătura şi Scânteia, se bucură de mai multă apreciere din partea specialiştilor.

Fiind un vin uşor, semiaromat, cu o aciditate potrivită, de culoare galben-verzuie, Şarba permite diferite asocieri culinare. Se armonizează foarte bine cu preparate din carne de pasăre şi legume.

 

Odobeşti, una dintre cele mai vestite podgorii

 

Podgoria Odobeşti, una dintre cele mai vechi şi vestite podgorii din ţară, este situată în judeţul Vrancea, între râurile Putna şi Milcov.

Există numeroase mărturii care atestă prezenţa viţei-de-vie pe aceste meleaguri, încă din timpuri îndepărtate, îndeosebi la Odobeşti. Astfel, Dimitrie Cantemir aprecia vinurile de Odobeşti, în lucrarea „Descriptio Moldaviae”, ca fiind unul dintre cele mai bune vinuri din Moldova: „al treilea la Odobeşti în ţinutul Putnei pe râul Milcov”, după Cotnari şi Huşi, dar înainte de Nicoreşti, Greceni şi Costeşti. De asemenea, şi pentru domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, Odobeştii se situau tot pe locul al treilea, acesta stabilind aici cel de-al treilea paharnic domnesc.

În 1781, învăţatul J. Benko, arăta că „mai sus de Focşani e satul Vârteşcoi şi, vecini cu acesta, munţii celebri prin viile şi vinurile de Obobeşti”. Tot în 1781, francezul J. Carra, secretar şi preceptor domnesc, susţine că „vinurile de la Odobeşti, din Moldova şi de la Piatra, din Valahia, sunt cele mai bune”. Ignaz Stephan Raicevich, consul al Austriei în Ţara Românească, scria, în 1788, că: „Dealul vestit în Moldova este acela de la Odobeşti, din apropierea Focşanilor, care dă un vin asemănător şampaniei… Via, aşa de folositor este produsul ei, merită să ocupe aici primul loc, atât prin cantităţile mari produse, cât şi prin excelenta calitate a acestor vinuri”. La începutul secolului al XVII-lea, Odobeştii erau un important centru de vânzare a vinului, acesta fiind cumpărat de ruşi şi de polonezi.

După atacul filoxerei, consemnat oficial în ţara noastră la 1884, necesitatea unei conduite competente de refacere a viticulturii în una dintre marile podgorii ale ţării a dus la înfiinţarea Staţiunii Experimentale Viticole Odobeşti.  În prezent, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti funcţionează în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti”.

Întreaga podgorie Odobeşti deţine, la ora actuală, o suprafaţă de aproximativ 6.000 de hectare de vie, în componenţa sa intrând centrul viticol Odobeşti, cu plaiurile Şarba, Beciu Domnesc, Cazaclii; centrul viticol Jariştea, cu plantaţiile de la Pădureni, Vărsătura şi Scânteia şi centrul Boloteşti.

 

 

„Vinule de Odobeşti,

Când mi-e soarele în nori,

Cerul tu-mi împodobeşti

C-o puzderie de sori.”

Vasile Militaru

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
1.6 ° C
1.7 °
0.5 °
71 %
3.1kmh
45 %
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
8 °
mar
11 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La pesediști le-a revenit zâmbetul pe buze, în ultima vreme.

EDITORIAL

În aceste zile pline de dramatism, nebunie și patimă politică, o știre prezentată pe un post de televiziune m-a frapat și m-a uimit fără...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...