Specialiştii agenţiei americane de spionaj nu au aşteptări prea optimiste de la următoarele două decenii.
Previziunile CIA asupra viitorului lumii nu sunt deloc optimiste, relevă raportul agenţiei americane publicat în acest sfârşit de săptămână şi intitulat „Lumea în 2035, văzută de CIA şi de Consiliul naţional al informaţiilor: Paradoxul progresului”, potrivit relatării ziarului francez „Liberation”, citat de Agerpres.
Cele 300 de pagini ale raportului, publicat de CIA la fiecare patru ani, au ajuns pe biroul preşedintelui american Donald Trump în ziua învestiturii sale.
Agenţia americană îşi imaginează cum va arăta lumea viitoare încă din primele rânduri: „În următorii cinci ani, vom asista la o creştere a tensiunilor între state şi în interiorul acestora”. Paralel, creşterea economică mondială se va încetini. Ameninţarea teroristă va spori sub diferite forme, iar statele – tot mai divizate – se vor strădui să-i riposteze. „Miza centrală a guvernelor şi a societăţilor va fi să concilieze talentele individuale, colective şi naţionale pentru a aduce securitate, prosperitate şi speranţă”.
CIA dezvoltă trei scenarii imaginare ale stării lumii între 2020 şi 2035: „insule”, „orbite” şi „comunităţi”.