miercuri, noiembrie 29, 2023
AcasăInternaționalTarife mai mici pentru roaming

Tarife mai mici pentru roaming

 

Reducerea costurilor de roaming pentru telefonia mobilă în cadrul Uniunii Europene este cu un pas mai aproape de finalul procesului, în urma unui acord provizoriu al Parlamentului European care stabileşte cât vor plăti operatorii pentru utilizare reţelelor altor companii, scrie BBC.

Potrivit acordului, costurile totale pentru date vor scădea de la 50 de euro pe gigabyte la 7,7 euro per gigabyte, din 15 iunie. De asemenea, preţul va scădea în fiecare an, la 1 ianuarie, până în 2022, când va atinge nivelul de 2,5 euro per gigabyte.

Tariful apelului va scădea de la 0,05 euro pe minut la 0,032 euro, de la 15 iunie, iar mesajul va costa 0,01 euro de la 0,02 euro.

Costurile vor fi actualizate odată la doi ani, iar noi tarife vor fi propuse dacă este necesar.

Iniţiativa de a reduce cheltuielile pe care le plătesc operatorii de telefonie reprezintă etapa finală a planului de a elimina taxele de roaming pentru ca oamenii să folosească telefoane în afara ţării din care provin, fără să plătească costuri adiţionale.

Parlamentul European şi ţările care fac parte din UE trebuie să ratifice acordul.

Consumatorii plătesc taxe de roaming când se conectează la baza altor operatori din străinătate. Taxele sunt în plus faţă de costul apelului în sine.

Noile tarife trebuie să fie suficient de scăzute pentru ca operatorii să-şi permită să ofere un sistem de roaming gratuit pentru clienţi, dar suficient de ridicate pentru a-şi recupera costurile. De asemenea, trebuie să fie suficienţi bani în sistem pentru a continua mentenanţa şi actualizarea reţelelor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
-0.7 ° C
2.3 °
-1.1 °
68 %
2.7kmh
96 %
mie
1 °
joi
5 °
vin
9 °
sâm
13 °
Dum
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când a văzut cât de mult caută cei din privat personal pentru angajare, primăria a găsit soluția. A pus mai multe bănci, să fie...

EDITORIAL

După cum începe să se vadă cu ochiul liber, deja unii neanderthalieni din sfera politicului încep, încet-încet, să se deverseze, precum zoaiele în hazna,...

EPIGRAMA ZILEI

Fotoliul din odaie Și-o carte de povești subțire, E tot ce fostul, Nicolae, Nu mi-a luat la despărțire! -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...