sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalCharles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Marii Britanii

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege al Marii Britanii

Charles al III-lea a fost proclamat oficial ca nou rege sâmbătă, la Palatul St James din Londra, de către Consiliul de Ascensiune, un organism ceremonial istoric care se reuneşte pentru a desemna pe fiecare dintre noii monarhi ai Regatului Unit.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Parlamentari de rang înalt din Marea Britanie au început procesul de jurământ de credinţă faţă de noul rege, Charles al III-lea, informează dpa, potrivit Agerpres. Preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, a declarat că din cauza „constrângerilor de timp”, doar un număr mic de parlamentari pot depune jurământul sâmbătă, dar mai mult timp va fi disponibil la o dată ulterioară. Sir Lindsay a fost primul parlamentar care a depus jurământul, urmat de decanul (tatăl) Camerei, Sir Peter Bottomley, şi de decana (mama) Camerei, Harriet Harman. Apoi prim-ministrul Liz Truss a rostit jurământul: „Jur pe Dumnezeu atotputernic că voi fi credincioasă şi voi purta loialitate adevărată Majestăţii Sale Regele Charles, moştenitorilor şi succesorilor săi, în conformitate cu legea, aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a susţinut un discurs după ce a fost proclamat în mod oficial suveran al Regatului Unit. El a spus că va încerca să urmeze exemplul mamei sale, regina Elisabeta a II-a, a cărei domnie „a fost fără precedent”.

„Pentru întreaga noastră familie, precum şi pentru acest regat şi pentru familia extinsă de naţiuni din care facem parte, mama mea a oferit un exemplu de iubire pentru toată viaţa şi de serviciu public altruist. Domnia mamei mele a fost fără precedent ca durată, dedicare şi devotament. Chiar şi acum când suntem în doliu, îi mulţumim pentru această viaţă de credinţă. Sunt profund conştient de această importantă moştenire şi de îndatoririle şi responsabilităţile serioase care, de acum, îmi revin mie”, a adăugat regele Charles al III-lea.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...