sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăInternaționalCharles al III-lea va fi proclamat astăzi, oficial, rege al Marii Britanii

Charles al III-lea va fi proclamat astăzi, oficial, rege al Marii Britanii

Charles al III-lea va fi proclamat astăzi, oficial, rege al Marii Britanii. Vineri seara, el a susținut primul discurs public în calitate de nou suveran al Marii Britanii. El a părăsit Castelul Balmoral, vineri după-amiază, și a ajuns la Londra, la Palatul Buckingham alături de soția sa, regina consoartă Camilla.

Înainte de a intra în palatul regal, Charles a salutat mulțimea, a dat mâna cu oamenii strânși în fața porților și le-a primit direct condoleanțele și urările de bine pentru domnia pe care o începe. Regele a avut apoi prima sa audiență oficială cu Liz Truss, șefa guvernului britanic. După această întâlnire, Charles s-a adresat pentru prima oară națiunii în calitate de Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.

La ora 12.00, la Palatul St James, se va întruni Consiliul de Succesiune pentru proclamarea noului rege Charles al III-lea. În cadrul acestei ceremonii, noul suveran va face o declarație și va semna un jurământ scris prin care se angajează să protejeze Biserica și să continue guvernarea. Tot astăzi, parlamentul se reunește într-o ședință specială, în care deputații depun jurământul de loialitate față de noul suveran.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...