spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLiberali părăsiţi pentru un loc la alegeri

Liberali părăsiţi pentru un loc la alegeri

Senatorul Corneliu Popescu a schimbat din nou barca politică. Cu doar câteva luni înainte de alegeri, demnitarul a trecut la PMP, acesta fiind al treilea partid schimbat în decurs de patru ani.

Devenit senator pe listele PPDD, acesta s-a înscris apoi în PNL, partid din care a plecat recent, după ce nu a reuşit să obţină un loc eligibil pe listele pentru alegeri. Acum speră să rămână în Parlament, de pe listele PMP, formaţiune care i-a promis şi o funcţie în conducerea naţională a formaţiunii.

În mandatul început în 2012, Corneliu Popescu a figurat mai mult în coada clasamentului în ce priveşte activitatea din Senat. Acesta a fost semnatarul a 28 de iniţiative legislative, a avut 21 de luări de cuvânt, o declaraţie politică, cinci întrebări şi interpelări şi tot atâtea moţiuni.

El a declarat că a preferat să nu încarce cetăţenii cu legi fără sens, făcând referire la alţi colegi de Cameră care ar fi semnat zeci sau chiar sute de proiecte doar pentru a evita un loc în subsolul clasamentului activităţii parlamentare.

 

– Roxana RUSU

rrusu@monitorulbt.ro

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...