spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAbsolvenţi în puşcărie

Absolvenţi în puşcărie

Joi, 14 iunie a.c., la sediul Penitenciarului Botoşani a avut loc festivitatea de închidere a anului şcolar 2017-2018, activitate la care au participat 36 elevi – persoane private de libertate, învăţători, profesori şi diriginţi care au asigurat predarea la clase. Reprezentarea din partea unităţii de învăţământ a fost asigurată de Loredana Secrieru, director al Școlii Profesionale Speciale “Sf. Stelian” Botoşani. Ca şi în anii anteriori, activitatea de predare a fost asigurată de cadre didactice delegate din cadrul unității de învățământ şi a vizat, în principal, ore de curs de matematică, limba şi literatura română, biologie, geografie – istorie, precum şi alte materii corespunzătoare programei şcolare. Ca și element de noutate, în acest an școlar a fost posibil înființarea clasei a IX-a – profil tehnologic, în cadrul cărora au fost incluși pentru specializare 14 deținuți. La începutul anului şcolar au fost înscrise, în învăţământului primar, gimnazial și liceal, 72 persoane custodiate, la sfârşit de an 45 dintre acestea finalizând studiile. „Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia unităţii penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare socială”, a precizat Anna Maria Rotariu, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...