spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCondamnare simbolică pentru un bătăuş de medici

Condamnare simbolică pentru un bătăuş de medici

Un individ în vârstă de 28 de ani, care a bătut cu bestialitate doi angajaţi ai Spitalului Săveni, a fost condamnat pentru infracţiuni la legea specială privind protecţia cadrelor medicale. Acuzat de lovire şi vătămare corporală gravă săvârşită împotriva persoanelor din sistemul sanitar, aflate în exerciţiul funcţiunii, Raj Cobzariu, a fost găsit vinovat la ambele capete de acuzare şi condamnat de magistraţii Judecătoriei Darabani la doi ani şi 10 luni de închisoare. Instanţa a dispus însă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani, care va fi calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a scăpa de puşcărie, Raj Cobzariu va trebui să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în caz contrar urmând să se dispună revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În plus, el va trebui să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 5.666,683 reprezentând cheltuieli de spitalizare., la care se va adăuga dobânda legală. Totodată, ca urmare a agresiunii, magistraţii au dispus ca acesta să plătească despăgubiri morale şi materiale faţă de cele două cadre medicale în sumă de 15.103 lei.. Pronunţată pe 22 noiembrie, sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Cazul este unicat în judeţ, iar hotărârea magistraţilor a venit în urma unui proces care a durat aproape doi ani şi jumătate, timp în care au fost administrate mai multe probe, fiind efectuată şi o expertiză medico-legală.

Totul s-a întâmplat în seara de 23 octombrie 2014, în jurul orei 22.30, când în Spitalul Săveni se aflau medicul de gardă, asistentul medical Ionel Zvorişteanu şi brancardierul Costel Topală, aceştia acordându-i primul ajutor unei paciente cu ulcer gastric duodenal în criză. Atunci, pe holul spitalului şi-au făcut apariţia Raj Cobzariu, fratele său Suraj şi tatăl lor, care acuza dureri la mâna dreaptă. După ce şi-au pierdut răbdarea în sala de aşteptare, aceştia au început să vocifereze, spunând că sunt trataţi astfel pentru că sunt de etnie romă, însă imediat ce a terminat consultaţia, doctoriţa l-a invitat pe bătrân în camera de gardă. Iritaţi, aceştia au cerut un bilet de trimitere la Spitalul de Recuperare din Botoşani, însă spiritele au degenerat în momentul în care doctoriţa le-a spus că un astfel de bilet poate fi dat doar de medicul de familie. Cei trei au început să facă scandal, motiv pentru care doctoriţa i-a cerut brancardierului să-l cheme pe agentul de pază, dar Suraj l-a scuipat pe medic, iar fratele acestuia Raj Cobzariu l-a lovit pe asistent, dar şi pe brancardierul care avea rolul de agent de pază. Conflictul a fost aplanat abia după sosirea poliţiştilor, Raj Cobzariu fiind reţinut pentru 24 de ore. În urma loviturilor primite, brancardierul s-a ales cu o ruptură de splină şi a avut nevoie de 30-35 zile îngrijiri medicale, în timp ce Ionel Zvorişteanu a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Ancheta a fost efectuată de poliţişti, cu sprijinul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, care l-au trimis în judecată pe agresor.

Dintr-un studiu realizat de Colegiul Medicilor reiese că aproximativ 85% din personalul medical este agresat verbal la locul de muncă, iar 10,2% este agresat fizic. Timpul de aşteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajaţii din sistemul sanitar sunt agresaţi. Pe plan local, cadrele medicale nu fac excepţie. Cel mai multe incidente au fost înregistrate la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), unde se prezintă foarte multe cazuri care de fapt nu sunt urgenţe. Numărul mare de pacienţi măreşte timpul de aşteptare şi de aici se iscă discuţii. Nu puţine au fost cazurile în care cadrele medicale de la UPU au trebuit să ceară sprijin jandarmilor, zeci de scandalagii fiind ridicaţi şi amendaţi de forţele de ordine. În schimb, în unele situaţii, pacienţii acuzaţi de agresiune s-au plâns la rândul lor de atitudinea personalului medical. Potrivit legii, însă, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă către personalul sanitar se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Lovirea sau orice alte acte de violenţă împotriva acelui personal se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...