spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTTrei volume dedicate Centenarului, lansate la Secţia de limbi străine a Bibliotecii...

Trei volume dedicate Centenarului, lansate la Secţia de limbi străine a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a finalizat cele trei proiecte editoriale propuse și aprobate pentru finanțare de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Programul Centenar.

Cele trei volume, respectiv „100 de cărți de acum 100 de ani, la Iași”, „100 de ani de grafie românească” și „Unirea din 1918 în presa din regiunea Moldovei” vor fi lansate mâine, începând cu 12.00, la  Secția de Limbi străine  a Bibliotecii Județeane „Mihai Eminescu” Botoșani. Evenimentul va fi moderat de Cornelia Viziteu și Dan Doboș, directorii celor două biblioteci.

Volumul „100 de cărți de acum o sută de ani, la Iași” este rezultatul unei cercetări care pornește de la peste o mie de titluri, aflate în depozitele bibliotecii județene Iași, în cele de la Biblioteca Centrală Universitară Iași, de la BCU Cluj și de la Biblioteca Academiei. Selecția finală se oprește la 100 de titluri editate la Iași între 1900-1918, din toate genurile și speciile, dintre care unele sunt direct legate de ceea ce se va întâmpla în anul 1918. Albumul vizează următoarele aspecte: o descriere extinsă a cărții respective (importanța ei, condiții de editare/ tipărire, date despre autor, referințe minimale), o introducere de imagini scanate (pagini de titlu, dedicații, pagină de prefață, vignete, hedere, erate, anexă, planșe, fotografii etc.) alte elemente care ajută la cunoașterea istoriei cărților de la Iași din primele două decenii ale secolului XX. În cele aproximativ 400 de pagini, cititorul va avea ocazia să cunoască un fel de carte de vizită sui-generis a unui Iași de acum 100 de ani, care încearcă să bucure atât ochiul, prin sugestii grafice, cât și intelectul, prin oferirea unor informații de gen, mai mult sau mai puțin cunoscute. Coordonatorul proiectului este cercetătorul Constantin Dram.

Volumul „100 de ani de grafie românească” sintetizează modul în care s-a modificat grafia limbii române în decursul ultimei sute de ani. Coordonatorul volumului este Constantin Acozmei.

Volumul „Unirea din 1918 în presa din regiunea Moldovei” este o antologie de texte de opinie din ziarele și revistele publicate în anul 1918.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...