spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicFurnizorul de gaze din Botoșani anchetat de Consiliul Concurenței

Furnizorul de gaze din Botoșani anchetat de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenţei (CC) a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid, companie membră a grupului E.ON România, cea care furnizează gazul şi în judeţul Botoşani. Aceasta este acuzată de poziţie dominantă pe piaţa distribuţiei de gaze naturale aferentă zonelor geografice pentru care are licenţă de distribuţie, inclusiv Botoşani. Astfel, din poziţia pe care se află Delgaz Grid ar fi aplicat un tratament diferenţiat în relaţia cu operatorii autorizaţi să efectueze verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.

Potrivit reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), distribuitorul de gaze naturale are obligaţia de a realiza o bază de date cu verificările/reviziile tehnice ale instalaţiei de utilizare efectuate de operatorii economici autorizaţi. Activităţile de verificare şi revizie tehnică ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează în condiţii concurenţiale de către operatori economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final. „Autoritatea de concurenţă suspectează că distribuitorul Delgaz Grid ar acorda un tratament preferenţial unei alte companii din cadrul grupului E.ON România, ceea ce poate avea ca efect creşterea costurilor pentru consumatorii finali, prin reducerea posibilităţii acestora de a alege societăţile autorizate pentru efectuarea de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de gaze naturale”, explică reprezentanţii CC.

În cadrul acestei investigaţii, au fost făcute inspecţii inopinate la sediul central al Delgaz Grid şi la punctele de lucru din municipiul Iaşi, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, compania implicată riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

Delgaz deserveşte peste trei milioane de clienţi şi operează o reţea de conducte de peste 21.000 de kilometri în judeţele din nordul ţării, inclusiv Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...