spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDocumentația drumului Botoșani - Târgu Frumos, trimisă din nou la avizare

Documentația drumului Botoșani – Târgu Frumos, trimisă din nou la avizare

Pe 22 ianuarie 2019, CNAIR  a fost nevoită să anuleze procedura de achiziție publică pentru modernizarea DN 28B, Târgu Frumos – Botoșani (km 0+000 – km 76+758), din cauza lacunelor din documentele prezentate de ofertanți, toate ofertele fiind declarate neconforme.

„CNAIR a înţeles importanţa acestui proiect pentru zona Moldovei şi a urgentat procedurile interne pentru reluarea licitaţiei. Compania se va organiza astfel încât după depunerea ofertelor, evaluarea acestora să fie realizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede. Guvernul României a asigurat finanţarea proiectului prin alocarea fondurilor necesare care urmează să fie prevăzute în bugetul Companiei”, a precizat Narcis Neaga, directorul general al CNAIR.

Prima licitaţie a fost lansată în luna mai a anului 2018. Reluarea ei înseamnă amânarea cu cel puţin un an a lucrărilor modernizare. În aceste condiţii, este puţin probabil, chiar şi în cel mai optimist scenariu, ca lucrările să înceapă în cursul acestui an, iar dacă ţinem cont şi de faptul că vor dura, potrivit caietului de sarcini, minim 24 de luni, este foarte puţin probabil ca pe drumul Botoşani – Târgu Frumos să se poată circula în condiţii decente mai devreme de 2022.

Artera nu va avea regim de drum expres

Pe de altă parte, drumul spre Iaşi nu figurează în planurile făcute publice de CNAIR la începutul anului privind drumurile expres şi autostrăzi, ceea ce dă de înţeles că şi atunci când va fi realizat va rămâne la stadiul de drum naţional, fapt confirmat şi de caracteristicile cerute în caietul de sarcini al primei licitaţii: o lăţime a drumului de nouă metri, dintre care şapte metri vor fi partea carosabilă şi câte un metru de acostament pe sens.

În decembrie 2017, Guvernul României a aprobat modernizarea drumului Botoşani-Târgu Frumos.

Durata de realizare a investiției este de 24 de luni. În total ar urma să fie reabilitaţi 71 de kilometri de drum naţional, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani, iar investiţia mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul şi construirea unuia nou.

Întârzieri și la drumul prin Prăjeni

În lipsa modernizării drumului naţional, o alternativă ar fi drumul prin Prăjeni, numai că acesta, pe sectorul Flămânzi-Prăjeni-Plugari este impracticabil. Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani afirmă că acesta va fi reabilitat la primăvară, după ce la finalul anului trecut magistraţii care judecă procesul cu Bitunova au acceptat expertiza făcută la drum.

Problema e că Big Conf, firma se ocupa de întreținerea drumurilor județene, a reziliat contractul cu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, care acum trebuie să scoată din nou serviciu la licitație. În lipsa unei firme care să se ocupe de întreținerea drumurilor județene, nici sectorul Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași nu va putea fi reabilitat.

Drumul judeţean spre Iaşi a fost viabilizat în 2015, lucrările inaugurate cu mare tam-tam în toamna 2013 presupunând, oficial, turnarea unui strat de asfalt peste piatră spartă. În scurt timp, şoferii au ajuns să facă slalom printre gropi până la bucata ieşeană, făcută cu bani europeni şi la standarde europene.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...