spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTÎnvăţământul botoşănean este în doliu

Învăţământul botoşănean este în doliu

Doliu în învăţământul botoşănean. Mihai Tironiac, fost profesor de fizică la Colegiul Național „AT Laurian”, a trecut la cele veşnice. Vestea plecării din această lume a celui care a fost un mare pedagog i-a întristat mult pe cei care l-au cunoscut şi apreciat.

„Lumină lină printre stele, celui care ne-a purtat anii noştri tineri printre ele! Odihnă veşnică poetului, filosofului şi profesorului de fizică Mihai Tironiac”, a transmis poeta Lidia Burduja, fostă elevă a regretatului profesor.

Şi scriitoarea Lucia Olaru Nenati s-a declarat mâhnită la aflarea acestei veşti triste.

„A fost un om cu adevărat superior, un profesor luminat care forma mințile elevilor întru deschidere intelectuală largă şi frumoasă. Aveam impresia că atunci când îl întâlneam avea să-mi meargă bine în acea zi. E o veste mai tristă decât pare la prima vedere, căci a dispărut mai mult decât un bătrân oarecare, a dispărut un principiu de viață sănătoasă, profundă, frumoasă care a format generațiilor de elevi nu numai nivelul de cunoștințe, ci si orizontul intelectual şi psihologic superior”, este mesajul Luciei Olaru Nenati.

Corpul neînsufleţit va fi depus astăzi la Biserica „Sfântul Spiridon”, iar înmormântarea va avea loc luni, ora 12.00, la Cimitirul Armenesc de lângă „Eternitatea”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...