spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTProblemele din penitenciar puse pe masa ministrului Muncii (VIDEO)

Problemele din penitenciar puse pe masa ministrului Muncii (VIDEO)

Preşedintele Sindicatului „Novo Legis” din cadrul Penitenciarului Botoşani s-a întâlnit vineri cu ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social care a avut loc la sediul Prefecturii.

Cu acest prilej, Ionel Dimitrovici a pus pe tapet problemele cu care se confruntă angajaţii din penitenciare şi a subliniat că anunțata suspendare a plății orelor suplimentare, neplata majorărilor pentru lucrări de excepție și misiuni speciale, neasigurarea plății serviciilor turistice vor duce la agravarea situaţiei. Totodată, liderul Sindicatului „Novo Legis” a acuzat faptul că în sistemul penitenciar norma de hrană și de echipament nu poate fi actualizată, aşa cum se întâmplă în celelalte domenii. Situația alarmantă a ultrajelor, pe fondul lipsei de dotări și a legislației permisive, a fost un alt subiect abordat în timpul discuțiilor. Ionel Dimitrovici a punctat şi necesitatea finalizării unor acte normative uitate prin Parlamament, neadoptarea acestora afectând funcționarea sistemului penitenciar și drepturile angajaților din penitenciare. Ministrul Marius Budăi a promis că se va implica în soluționarea acestor probleme, „în măsura competențelor”, arătându-se dispus şi pentru o discuţie mai aprofundată.

Intervenţia lui Ionel Dimitrovici a venit în contextul în care Sindicatul “Novo Legis” din Penitenciarul Botoşani a anunţat deja că va sprijini toate acţiunile de protest organizate la nivel naţional de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. „Profităm de orice prilej pentru a promova drepturile şi interesele angajaţilor din penitenciare, la orice nivel”, a spus Ionel Dimitrovici, preşedintele Sindicatului „Novo Legis”.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...