Există, în literatura istorică de specialitate, numeroase studii referitoare la unul dintre aspectele cele mai interesante ale evului mediu românesc, ocârmuirea târgurilor. În ciuda rigurozităţii ştiinţifice a celor mai multe dintre acestea, semnate de istorici de prestigiu, ele nu au reuşit să ofere o imagine unitară, lipsită de controverse, a relaţiilor dintre domnie şi oraşe, a atribuţiilor clare ale persoanelor însărcinate cu administrarea acestora, fie în calitate de reprezentanţi ai puterii centrale, fie ca delegaţi ai comunităţii locale, ei înşişi membri ai acesteia.
Deşi există un număr relativ mare de lucrări care abordează, sub diferite aspecte, evoluţia târgului medieval al Botoşanilor, nici una dintre ele nu s-a focalizat doar pe aspectul care dă titlul prezentului articol: dregătorii Botoşanilor. Complexitatea subiectului ne-a obligat la parcurgerea critică a celor mai importante lucrări consacrate acestei probleme, a izvoarelor narative moldoveneşti (deşi, în acest caz, informaţiile sunt mai reduse şi uneori controversate), dar la baza demersului nostru a stat suportul documentar asigurat atât de documentele editate cât şi de cele inedite.
Izvoarele narative, când se referă la dregătorii Botoşanilor, o fac în legătură cu statutul acestora, de târg al Doamnei. „La Botuşani, de când venitul merge la cãmara milostivirii ei doamna, dregãtorul nu se numeşte pârcălab, ci vornic”; în vremea lui Dimitrie Cantemir, Botoşanii erau un „târguşor din care doamna voievodului îşi trage veniturile, adunate de un cămăraş rânduit anume pentru această slujbă”. Tot Cantemir aminteşte că la Botoşani, „târg în stăpânirea doamnei”, erau doi pârcălabi.
Manolache Drăghici, care preia în a sa Istorie a Moldovei şi informaţii de la Cantemir, afirma despre Botoşani că „[…] să da doamnelor ţării ca o moşie spre trebuinţarea cheltuielii mărunte; şi asupra căruia, cu părţile lui dinpregiur, rândui doamna ocârmuitor pe cămăraşul ei ca să adune venitul şi să-l ducă la dânsa”.
Plecând de la interpretarea greşită a cronicilor, Nicolae Iorga, iar după el şi alţi istorici care în lucrările lor au făcut referire la vechea ocârmuire a târgului, au confundat vornicii Botoşanilor cu vornicii Doamnei („despre doamna”). „Oraşul (Botoşani, n.ns.), care aparţinea Doamnei şi era supus vornicilor Doamnei […]” (N. Iorga, Quelques informations nouvelles concernant l’histoire des roumains) ; altă dată, Iorga va scrie, despre Botoşani, că era condus „pe de o parte, ca toate celelalte, de un şoltuz şi doisprezece pârgari, iar pe de alta de Vornicii Doamnei”. Inconsecvenţa, datorată multitudinii preocupărilor şi vastităţii operei sale istorice l-a împiedicat pe Iorga să-şi amintească faptul că într-o lucrare mai veche afirma că în fruntea Botoşanilor se aflau vornici ai domniei.
Această confuzie a fost risipită de către cercetătorul ieşean cu obârșii botoșănene, Sorin Iftimi, într-un studiu bine documentat şi argumentat.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
