spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTÎncasări record în Parcul Cornişa

Încasări record în Parcul Cornişa

Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa continuă să atragă clienţi botoşăneni, dar şi din alte oraşe ale ţării. Numărul mare al celor care au dorit să se relaxeze în zona de agrement este demonstrat de nivelul încasărilor. „În urmă cu o săptămână am reușit să atingem următorul record pentru partea de piscină acoperită și descoperită de la Cornișa și am încasat suma de două milioane de lei, pentru tot ceea ce înseamnă facilități oferite în parcul nostru. E o cifră care ne ajută să creștem, ne ajută să întreținem parcul și să mai facem noi investiții în dotări și dacă vremea ne va ajuta, sperăm să reușim obiectivul pe care ni l-am propus de a face până la finele sezonului undeva la 4 – 4,5 milioane lei, să reuşim să acoperim tot ce înseamnă cheltuieli de funcţionare, inclusiv salariile”, a declarat Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, administratorul Parcului Cornişa.

Oficialul s-a declarat încântat de faptul că în Cornişa au ajuns şi persoane din Iaşi, Suceava. Neamţ, Vaslui, Tecuci, Galaţi etc.

Nivelul încasărilor demonstrează că acest obiectiv a fost aşteptat de foarte mulţi botoşăneni. „Este o mare bucurie pentru mine ca director pentru că am demonstrat că acest obiectiv este fiabil, sustenabil și, cel mai important, reușește să se autofinanțeze în primul sezon de activitate, ceea ce este mare lucru”, a mai spus Eugen Ţurcanu.

Potrivit oficialului, fondurile încasate permit şi rezolvarea unor probleme pe partea de dotări, de la şezlonguri, mese şi umbrele, până la utilaje pentru întreţinerea spaţiilor verzi şi echipamente pentru angajaţi.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...