spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTRegal folcloric oferit de o orchestră din Franţa

Regal folcloric oferit de o orchestră din Franţa

Botoşănenii sunt aşteptaţi la un regal folcloric susţinut de o formaţie din Franţa, condusă de un profesor universitar originar din Botoşani. Concertul extraordinar va avea loc pe 18 iulie, începând cu ora 18.00, la Casa Tineretului, intrarea fiind liberă.

Colaborarea culturală Belfort – Botoşani a început în urmă cu 15 ani, iniţiator fiind Ilie Ion, fost viceprimar, oficial care a condus Filarmonica Botoşani, dar şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Ilie Ion a declarat astăzi că „rămâne tânăr şi neliniştit în privinţa organizării manifestărilor culturale” şi nu putea să nu organizeze concertul în acest an, când Victor Huminic, dirijorul orchestrei, iese la pensie. Victor Huminic, profesor botoşănean stabilit în Franţa în anul 1991, a fost profesor universitar în Belfort şi a înfiinţat prima secţie de folclor românesc în Franţa. El a studiat la Liceul de Artă şi la Conservatorul din Iaşi. „Sigur, mi-a fost şi elev, mi-a fost şi salariat şi mi-am dorit foarte mult, chiar de când a plecat, să facă ceva, dar nu trebuia să-i spun eu, pentru că dragostea de folclor, dragostea de ţară, dorul de ţară au fost mari. A reuşit să facă o formaţie de aproximativ 30 de persoane şi am zis că, acum, la încheierea mandatului lui de profesor, să facem acest concert”, a declarat Ilie Ion. Potrivit acestuia, concertul include muzică populară franţuzească şi românească, începând de la şansonete, până la hora staccato, Balada lui Ciprian Porumbescu şi suite de muzică moldovenească şi muntenească.

Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” a arătat că acest concert are loc la câteva zile de la Ziua Naţională a Franţei, dovadă că „Franţa aşază România printre prietenii săi”, iar „formaţia Balada arată că sufletul este o componentă importantă a vieţuirii noastre pe pământ”. „Fără îndoială, cei care trăiesc în Franţa au un nivel de trai cel puţin rezonabil, dar iată că ei au nevoie şi de suflet. Avem nevoie de această energie care vine dinspre arta franceză. Un ultim lucru pe care vreau să-l remarc acum este ataşamentul pe care românii plecaţi de ani buni peste hotare îl au faţă de valorile perene ale folclorului, faţă de valorile artei româneşti în general. Întâlnirea de joi va fi un regal, o bună dovadă că şi la vreme de vară, într-o mini stagiune estivală, ne putem întâlni în zona artelor, acolo unde Botoşanii au cu adevărat ce arăta”, a declarat Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”.

Publicul botoşănean este aşteptat la acest regal folcloric pentru a împărtăşi bucuria cu care membrii Orchestrei Balada interpretează muzică populară din cele două ţări.

Orchestra „Balada” va mai concerta la Popasul Cucorăni (pe 19 iulie ora 18.00), dar şi în comunele Curteşti (21 iulie, ora 12.00, căminul cultural) şi George Enescu (21 iulie, ora 17.00, Muzeul Liveni).

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...