spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrimele măsuri pentru combaterea buruienii ambrozia

Primele măsuri pentru combaterea buruienii ambrozia

A început sezonul ambroziei, planta care, potrivit specialiştilor, provoacă cele mai grave alergii.  La nivelul municipiului Botoşani au fost luate primele măsuri, prin prisma prevederilor incluse în legea adoptată anul trecut, la iniţiativa unor ONG-uri. Prin ordin al prefectului Dan Şlincu, a fost constituită o comisie din care fac parte funcţionari din primărie, de la APIA şi Camera Agricolă. „Comisia a identificat o zonă în care a crescut această plantă care generează alergii. Au fost făcute toate diligenţele pentru îndepărtarea plantei de pe o suprafaţă de 76 de ari, aflată în zona Cişmea, unde este un depozit de lemne, pe o proprietate privată. În urma discuţiilor cu proprietarul suprafeţei respective, terenul a fost arat. Putem spune că s-au depus toate eforturile şi s-au îndepărtat pericolele pentru sănătatea publică”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului.

Edilul a adăugat că este singura zonă din municipiul Botoşani unde a fost identificată această plantă. „Facem monitorizări în continuare şi aşteptăm şi sprijinul populaţiei. Pe domeniul public este mai uşor de intervenit, însă pe proprietăţile private, dacă nu se reuşeşte cu dialog, intervenim în forţă şi punem toate cheltuielile în sarcina celui care deţine terenul respectiv”, a mai spus Cosmin Andrei. Acesta le-a recomandat botoşănenilor să anunţe primăria dacă identifică zone unde se află ambrozie, pentru a se putea interveni de urgenţă.

Proprietarii, persoane fizice, care dețin terenuri pe care crește ambrozie și nu distrug planta riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Pentru persoanele juridice amenzile ajung şi până la 20.000 de lei.

Sezonul în care apare alergia la ambrozie debutează la sfârşitul lunii iulie şi se încheie în octombrie. Când o persoană inspiră polenul de la ambrozie, aceasta se poate confrunta cu simptomele unei alergii. Simptomele sunt de rinită şi rinoconjunctivită alergică. Polenul de ambrozie poate să producă astm şi exacerbarea altor boli respiratorii. Pentru tratamentul alergiei la ambrozie există un vaccin, care nu are însă rezultate foarte bune. De regulă, persoanele alergice la ambrozie preferă să stea cât mai mult în casă în perioada august – octombrie. Medicii de la un institut de cercetare din Timişoara lucrează la un nou vaccin care să-i ajute pe cei alergici la polenul de ambrozie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...