spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBotoșănean acuzat de evaziune fiscală, după ce a dedus ilegal TVA

Botoșănean acuzat de evaziune fiscală, după ce a dedus ilegal TVA

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat din comuna Coțușca pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu aproape zece ani, mai exact în perioada 2009 – 2010, când, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, K.L.C. a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 7 facturi fiscale de aprovizionare care nu au avut la bază operaţiuni reale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 32.760,03 lei, reprezentând TVA dedusă nelegal.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, magistrații urmând să verifice legalitatea întocmirii rechizitoriului și a administrării probatoriului, după care vor stabili data la care va începe procesul propriu zis. Finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare reprezintă însă doar o fază a procesului penal, așa că până la pronunțarea unei sentințe definitive botoșăneanul va beneficia de prezumţia de nevinovăţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...