spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCopil muşcat de câinele familiei

Copil muşcat de câinele familiei

Un copil de trei ani a ajuns la spital, în weekend, după ce a fost atacat de câinele bunicilor. Copilul se afla în curtea acestora şi se juca cu patrupedul, însă la un moment dat bunicii au fost alertaţi de ţipetele acestuia. În momentul în care au ieşit în curte, copilul era plin de sânge la nivelul capului, după ce fusese muşcat de câine.

Animalul nu era agresiv ulterior, semn că totul este posibil să se fi întâmplat din joacă, sau copilul să fi provocat animalul. Micuţul a fost dus de aceştia cu o maşină personală la spital, unde a fost tratat de personalul de specialitate, după care i s-a văcut un vaccin şi a fost externat.

Peste 100 de botoșăneni au căzut victime animalelor din gospodărie, sau cele fără stăpân, ajungând la Urgenţe cu plăgi muşcate grave. Cele mai multe victime le-au făcut câinii, astfel că din totalul de 110 pacienţi care au ajuns la spital în ultimile trei luni, nu mai puţin de 74 de botoşăneni au căzut victime ale colţilor caninelor, fie că a fost vorba de animale domestice sau fără stăpân.

Potrivit medicilor, au existat însă şi pacienţi muşcaţi de pisici, 17 la număr și patru mușcați de cai. La Urgențe a ajuns, de asemenea, și un botoșănean mușcat de porc. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, 96 dintre pacienți au fost adulți și 14 copii, aceştia fiind muşcaţi de căini şi pisici. „Mușcătura de câine sau pisică poate fi destul de periculoasă, mai ales dacă animalul prezintă rabie, motiv pentru care este recomandat ca toate persoanele care sunt mușcate de animale să se prezinte în serviciul UPU pentru prelucrarea plăgii și pentru vaccinarea antitetanos”, a declarat un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...