spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicMăsuri de finanțare europeană trecute de la AFIR la APIA

Măsuri de finanțare europeană trecute de la AFIR la APIA

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a delegat către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) o serie de măsuri de finanțare din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cu scopul crește gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora. Astfel, pe baza cererii unice, agricultorii botoșăneni pot obține fonduri nerambursabile. Este vorba de cei care dețin pajiști și pășuni, în momentul de față la Botoșani fiind 27 de beneficiari, de cei care practică o agricultură ecologică – 90 beneficiari și cei care se confruntă cu constrângeri naturale. Este vorba de deținători de terenuri agricole din zona montană. Potrivit Zvetlanei Durnea, la 18 botoșăneni ar beneficia de această ultimă măsură de sprijin.

De asemenea, prin PNDR se pot depune încă cereri, până mâine inclusiv, cereri de subvenție pentru crescătorii de păsări. „Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri”, preciza într-un comunicat recent al APIA semnat de directorul interimar al agenției locale, Bogdan Cîmpanu. Pe această măsură, la Botoșani ar fi șapte beneficiari.

Bani europeni pot fi accesați și pentru întreținerea și refacerea pădurilor, iar sumele nu sunt deloc de neglijat. Cu toate acestea, pentru crearea unor suprafețe noi de pădure sau a unor perdele forestiere au aplicat doar trei botoșăneni, în timp ce o singură beneficiar este în plată pentru angajamentele de întreținere a pădurilor.

Cum banii europeni nu sunt atrași, iar exercițiul financiar se apropie de sfârșit conducerea centrală a APIA a început să meargă prin țară pentru a-i convinge pe agricultori și silvicultori să depună proiecte de finanțare. Recent, directorul APIA, Adrian Pintea, s-a întâlnit cu fermierii din Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui la Gura Humorului. „Suntem bucuroși să regăsim și în nordul țării, în rândul fermierilor din Moldova și Bucovina, același interes real pentru campania de informare pe care o derulăm exclusiv pentru beneficiarii măsurilor delegate pe care le gestionăm din PNDR 2014-2020”, a declarat directorul APIA.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...