spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAjutor nesperat pentru o familie din Cucorăni - Daniel Câşlariu continuă faptele...

Ajutor nesperat pentru o familie din Cucorăni – Daniel Câşlariu continuă faptele bune (video)

Bucurie greu de redat în cuvinte pentru o familie din Cucorăni, în Vinerea Mare. La numai două luni după ce a făcut publică povestea familiei, Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani a reuşit să le îndeplinească visul celor două fetiţe de 5 şi 11 ani şi anume acela de a avea locuinţa racordată la reţeaua electrică. În locuinţa modestă s-au aprins pentru prima oară becurile, astfel că fetiţa mai mare nu va mai fi nevoită să-şi facă temele la lumina unei unei veioze cu baterii.

„Astăzi (17 aprilie – n.r.), după două luni în care am încercat din răsputeri să racordez locuinţa familiei la rețeaua electrică, în Vinerea Mare, bunul Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și am reușit să îndeplinesc un vis pentru cele două fetiţe premiante. Țin să mulţumesc frumos domnului director de la E.ON, Ovidiu Ciripan și domnului director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Dan Şlincu, care mi-au sărit în ajutor”, a declarat Daniel Câşlariu.

Familia Gherasim, formată din părinţi, doi copii și o bunică, nu avea locuinţa racordată la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Mai mult, toţi cei cinci membri sunt nevoiți să locuiască într-o cameră. Căsuța familiei este veche şi a fost reconstruită cu chiu cu vai, după ce în anul 2005 a luat foc.

Tatăl copiilor muncește și aduce bani în casă pentru a putea asigura traiul copilașilor, dar și al mamei în vârstă de 65 de ani, deoarece nu are nici un venit. În ciuda faptului că locuiesc în condiţii improprii, mama a mărturisit că nu ar da copiii într-un centru de plasament, deoarece ea a crescut într-o instituţie finanţată de stat.

Mama fetiţelor nu şi-a putut stăpâni lacrimile, drept mulţumire pentru ajutorul primit. Fetiţele sunt foarte fericite, mai ales că au primit în dar şi un televizor, dar şi o antenă care le va da posibilitatea să urmărească diferite programe, printre care cele de desene animate.

„Datorită unor oamenii cu suflet mare Asociatia <Grup Civic> Botoşani face minuni. Avem speranţa că vom fi sprijiniţi în continuare de oamenii cu suflet mare pentru a putea să ajutăm în continuare pe cei care au nevoie de noi”, a mai spus Daniel Câşlariu.

Cine doreşte să se implice în activitatea asociaţiei poate dona orice sumă în conturile: RO03BTRLRONCRT0530156401 (în lei), RO50BTRLEURCRT0530156401, Codul Swift BTRLRO22.

Mesaje de felicitare pentru Daniel Câşlariu

Ca de fiecare dată când anunţă că a mai reuşit să aducă un strop de soare în viaţa unor semeni cu care soarta nu a fost darnică, Daniel Câşlariu a primit multe felicitări.

„Mulţi mă acuză că mă iau de cei care ne conduc… că ei nu au îndeajuns de multă putere. Mă întreb, cum de un om simplu poate face atâtea și ei doar promit… bravo domnul Daniel Câşlariu, tot respectul! Jos pălăria, mă înclin în faţa dumneavoastră, să vină și politicienii să învețe câte ceva !!!”, „Dumnezeu să vă dea putere, sănătate si bucurii, după sufletul şi inima mare pe care o aveți! Mereu cu lacrimi în ochi citesc postările şi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că există asemenea oameni! Sărbători binecuvântate!”, „Felicitări. Eşti un om minunat şi lumea va fi mai bună, cu oameni minunaţi”, „Bravo ţie tinere pentru tot ce faci, Dumnezeu o să îți răsplatească totul!”, „Doamne ajută! Să ai sănătate multă, om cu suflet bun!”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de Daniel Câşlariu.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...