spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTZeci de cuiburi de berze înălțate în ultimii doi ani (video)

Zeci de cuiburi de berze înălțate în ultimii doi ani (video)

♦ În județul Botoșani au fost identificate de către Societatea Ornitologică Română (SOR), cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone-uri, aproape o sută de cuiburi de barză.
♦ Pe baza acestor date, județul a fost plasat pe locul 6 la nivel național.
♦ Zeci de cuiburi de barză aflate pe stâlpii rețelei electrice au fost ridicați pe structuri metalice de către distribuitorul de energie electrice.

Județul Botoșani este unul prietenos cu berzele. Aici trăiesc printre cele mai multe berze din țară, iar Garda de Mediu în colaborare cu distribuitorul de energie electrica a demarat o campanie de înălțare a cuiburilor. Astfel, în ultima perioadă au fost montate 40 de cuiburi pe stâlpii de electricitate. „În anul 2019 s-au montat 12 cuiburi de barză, iar în anul 2020, până de Ziua Gărzii Naționale de Mediu (n.r. – 12 martie), s-au montat 26 de cuiburi de barză”, a declarat Cristina-Ionela Kashyap, comisarul șef al Gărzii de Mediu Botoșani, care a mai precizat că la jumătatea lunii martie s-au înălțat și două cuiburi în comuna Rădăuți Prut, cele mai nordice din țară, iar cel mai septentrional a fost ridicat în memoria fostului jurnalist Ovidiu Bufnilă, care era și purtător de cuvânt al Societății Ornitologice Române (SOR) și care a murit la doar 42 de ani, pe 15 februarie. „Cel mai nordic cuib va fi montat în memoria celui care a fost și va rămâne veșnic în memorie ca prieten al păsărilor, Ovidiu Bufnilă”, a spus Kashyap.

Chiar și până la acest cuib, județul Botoșani se putea mândri cu cel mai nordic cuib de barză. Potrivit reprezentanților SOR acesta se afla în comuna Coțușca.

În 2019, în județ au fost recenzate cu ajutorul unei aplicații mobile, 92 de cuiburi de barză. „Sunt mult mai multe cuiburi decât cele identificate și puse pe hartă cu coordonate GPS. Cei de la SOR au deschis o aplicație cu alt operator de distribuție a energie electrice”, a specificat șefa Gărzii de Mediu Botoșani.

Anul trecut, la nivel național au fost recenzate cu ajutorul aplicației „Uite Barza!” 1.901 cuiburi. Din acestea, 1.105 cuiburi de barză sunt amplasate pe stâlpii de electricitate, iar 626 de cuiburi de pe stâlpi au cuib artificial montat de furnizorii de energie electrică din România. Ca număr de păsări, au fost recenzat 6.580, dintre care 3.044 erau adulți.

Top județe cu berze

Suceava 230 cuiburi

Harghita 211 cuiburi

Călărași 162 cuiburi

Constanța 160 cuiburi

Tulcea 139 cuiburi

Botoșani 92 cuiburi

Timiș 71 cuiburi

Ialomița 70 cuiburi

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...