spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAstăzi - Duminica Tuturor Sfinţilor

Astăzi – Duminica Tuturor Sfinţilor

Astăzi, în prima duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor. Prin aceasta se descoperă că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin Pogorârea Duhului Sfânt se implineste planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl, realizat în Fiul Său, pentru ca prin lucrarea Duhului Sfânt primim harul spre a deveni fii duhovniceşti, după har, ai lui Dumnezeu Tatăl.

Astăzi, sunt cinstiţi pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc, pe toţi acei care, în toate timpurile şi în toate locurile pe unde au trăit, s-au străduit să păstreze demnitatea lor de oameni, închinându-şi viaţa în slujba binelui, a dreptăţii, în slujba lui Dumnezeu.

Sfinţenia este starea de desăvârşire care se fundamentează pe sfinţenia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care ne dă puterea de a deveni sfinţi, iar această putere este harul Duhului Sfânt.

Despre prezenţa şi ajutorul sfinţilor în viaţa noastră de zi cu zi, ÎPS Antonie Plămădeală spunea: „Intraţi în categoria sfinţilor, proslăviţi de Dumnezeu, ei au devenit cumva atemporali sau, mai exact, ai tuturor timpurilor şi contemporani ai tuturor oamenilor de pe traiectoria istoriei. Şi mai mult decât atât, au devenit prietenii tuturor oamenilor, cunoştinţele lor apropiate, rudele apropiate, pentru că ei trăiesc în iubire şi iubirea apropie, înfrăţeşte. Biserica, prin slujbele ei, prin amintirea lor, prin icoanele lor, ni-i apropie şi ni-i ţine prezenţi în permanenţă. Îi introduce în familia noastră şi pe noi în familia lor. Un sfânt pe o icoană în odaia noastră devine un familiar al casei, un membru al familiei, cineva cu care ne întreţinem, ne sfătuim, la care apelăm la nevoie. Şi avem neîndoielnica încredinţare că şi el se simte prezent, că este acolo, că e gata să ne ajute, că îi place să stăm de vorbă cu el, fără nici o dificultate”.

Sfinţii sunt cinstiţi pentru viaţa lor pilduitoare, pentru statornicia lor în credinţă, pentru caracterul lor hotărât pe calea binelui şi a dreptăţii, pentru bunătatea inimii lor şi pentru sfinţenia vietii lor. Îi cinstim pentru că, din împărăţia lui Dumnezeu, ascultă rugăciunile noastre, se bucură de întoarcerea noastră către Dumnezeu şi se roagă şi mijlocesc pentru noi atunci când le cerem ajutorul; iar rugăciunile lor sunt ascultate de Dumnezeu. Ei au ascultat şi au împlinit porunca dată de Dumnezeu către toata lumea „Fiţi sfinţi, căci Sfânt sunt Eu!”.

Cinstind pe Maica Domnului şi pe sfinţi, cinstim pe Dumnezeul părinţilor noştri şi Dumnezeul nostru al tuturor.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...