BMW izbit într-un camion chiar sub ochii poliţiştilor

0

Un autoturism BMW a fost complet distrus în partea frontală după un accident mai puţin obişnuit. Bărbatul aflat la volan a intrat, vineri dimineață, cu autoturismul sub un camion care staționa pe partea dreaptă a drumului. Accidentul a avut loc la intrarea în Botoșani dispre Iași.

BMW-ul, care se îndrepta spre Botoșani a intrat sub camionul care staționa pe prima bandă, după ce șoferul acestuia nu l-a observat. Bărbatul încerca să se asigure în oglinda retrovizoare pentru a schimba benzile, însă s-a izbit în camion. Totul s-a petrecut sub ochii poliţiştilor de la Serviciul Rutier. Aceştia organizau un filtru la câteva zeci de metri de locul accidentului. Zgomotul impactului i-a făcut să ajungă imediat la locul accidentului.

Deși avariile la BMW sunt foarte mari, bărbatul aflat la volan a scăpat fără răni grave. El a refuzat să fie transportat la spital și a declarat polițiștilor că va avea o înțelegere amiabilă cu șoferul camionului.

+8 -1
se încarcă...