joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTMesaj pentru edili - "Nu vede nimeni bătaia de joc a celor...

Mesaj pentru edili – „Nu vede nimeni bătaia de joc a celor de la Nova Apaserv?” (video)

Nu vede nimeni din primărie bătaia de joc a celor de la Nova Apaserv? Pe strada Nicolae Grigorescu, în vecinătatea Şcolii 10, pe o porţiune de 50 de metri sunt trei găuri acoperite cu pietriş, de foarte mult timp. Conform legilor în vigoare, cei de la apă trebuiau să aducă strada la forma iniţială, adică covor asfaltic”, este mesajul trimis de un botoşănean municipalităţii. Acesta mai întreabă când locuitorii din zonă, plătitori de impozite şi taxe vor putea să circule normal pe această stradă şi dacă reprezentanţii Nova Apaserv vor fi traşi la răspundere.

Primăria a primit, însă, sesizări similare şi de la alţi botoşăneni, subiectul fiind acelaşi – întârzierea cu care se intervine pentru refacerea străzilor, după remedierea unor avarii la reţeaua de apă – canal. Străzile Colonel Tomoroveanu, Petru Rareş, Doboşari – sunt alte exemple de zone unde nu s-a intervenit cu lunile.

Adresă trimisă conducerii Consiliului Judeţean

Referindu-se la problema semnalată pe strada Nicolae Grigorescu, viceprimarul Liviu Toma a declarat că a transmis conducerii Poliţiei Locale să facă verificări în zonă şi să ia urgent măsuri. Totodată, edilul le-a dat ca sarcină funcţionarilor din cadrul Direcţiei Edilitare a Primăriei Botoşani să trimită o adresă Consiliului Judeţean Botoşani, Consiliului de Administraţie şi conducerii Nova Apaserv, „în vederea dispunerii măsurilor organizatorice pentru a interveni cu pentru refacerea zonei afectate de lucrările de intervenţie la reţeaua de apă – canal”.

Cert este că pentru trei ani şi jumătate va fi aceeaşi conducere la Consiliul Judeţean pe care o rog să se impună, în calitate de acţionar majoritar la Nova Apaserv. Fostul viceprimar Marian Murariu mă suna pe speţe pe care nu putea să le gestioneze şi eu, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, mergeam la faţa locului, să văd care este situaţia. Acum sunt dispus să merg cu oricine din conducerea CJ la o astfel de lucrare. Sunt convins că prezenţa în teren a unei persoane din conducerea CJ va produce un efect în timpii de intervenţie şi de aducere la stadiul iniţial a zonelor afectate de lucrări”, a spus Liviu Toma.

Amenzi primite de Nova Apaserv

Luna trecută, Nova Apaserv a primit două amenzi în cuantum de câte 1.000 de lei fiecare pentru nerefacerea zonelor unde s-a intervenit pentru remedierea unor avarii. Amenzile au fost date de poliţiştii locali din cadrul compartimentului Disciplina în construcţii, după efectuarea unui control, pe strada Mihail Kogălniceanu 51 și strada Dreptății, intersecție cu strada Împărat Traian. Echipele Nova Apaserv au intervenit în zonele respective, însă nu au refăcut carosabilul în termenul legal de 15 zile.

Contractul Nova Apaserv – Conrec este supendat din octombrie 2020

Romeo Obuf, director operaţional în cadrul Nova Apaserv, a confirmat faptul că pe strada Nicolae Grigorescu au fost trei avarii, însă zonele unde s-a intervenit nu vor fi asfaltate prea curând. „Nu-i vinovată primăria. Vina este la noi. Contractul cu Conrec, care s-a ocupat de refacerea domeniului public, după avariile la apă şi canalizare, este suspendat pentru neplată. Suntem în tratative care vizează o eşalonare la plată, dar încă nu avem nicio soluţie. Noi mai cumpărăm piatră şi mai peticim, dar nu este soluţia definitivă. Noi intervenim cu oamenii noştri. Ieri am lucrat pe străzile Colonel Tomoroveanu şi Ocolitor Pacea, dar nu avem oameni specializaţi şi utilaje pentru refacerea suprafeţelor carosabile. Noi intervenim numai la nivel de piatră spartă, nu asfalt”, a spus Romeo Obuf.

Potrivit oficialului, Nova Apaserv are o restanţă de aproximativ 400.000 de lei la Conrec. Contractul cu această firmă este suspendat din octombrie 2020.

Societatea Nova Apaserv a ajuns într-o situație critică încă de anul trecut. Obligată să plătească 7,2 milioane de lei către Aquaterm, în urma unui proces, societatea s-a ales cu conturile blocate de către executorii judecătorești. Cu datorii și către principalii furnizori, operatorul de apă riscă să ajungă acum în situația de a nu mai putea asigura serviciile.

Edilii vor stabili noi reguli pentru Nova Apaserv

Regulamentul privind stabilirea condițiilor pentru eliberarea avizelor de intervenție și acordurilor administratorului drumului, urmărirea și recepția lucrărilor de intervenție la rețelele edilitare de utilități publice pe raza municipiului Botoșani va fi modificat.

Prin acest regulament, se urmărește stabilirea obligațiilor și răspunderilor cu privire la modul de executare a lucrărilor, încadrarea în termenele prevăzute, semnalizarea rutieră corespunzătoare și asigurarea siguranței traficului conform normativelor în vigoare, refacerea domeniului public afectat.

Se va propune completarea regulamentului, pentru ca, în cazul în care zona unde s-a intervenit nu va fi refăcută, beneficiarul avizului/ executantul va fi notificat, după care va fi sancționat cu amendă contravențională.

Primăria Municipiului Botoșani va putea dispune refacerea zonei respective, prin operatorul autorizat (Conrec – n.r.), cu care instituția are încheiate relații contractuale pentru lucrări de reparații curente și întreținere a străzilor, iar la final vor fi calculate despăgubiri echivalente în valoarea costurilor reparațiilor și dobânzilor aferente ce vor fi stinse prin modalitățile legale în vigoare: compensarea, atragerea răspunderii pentru datoriile respective, angajament etc”, a concluzionat Liviu Toma.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...