spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAproape 700 de pensionari au plecat la tratament cu bilete de la...

Aproape 700 de pensionari au plecat la tratament cu bilete de la Casa de Pensii

Sute de pensionari botoșăneni au plecat la tratament cu bilete de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani. Astfel, în primele opt serii din acest an, nu mai puțin de 691 de botoșăneni au plecat în diverse stațiuni. „Printre destinațiile preferate de cei care merg la tratament cu bilete prin Casa Județeană de Pensii, se află Vatra Dornei, Nicolina, litoral, Căciulata, Herculane sau Covasna. De cealaltă parte, cele mai puține cereri sunt pentru destinațiile Moneasa, Buziaș, Sărata Monteoru sau Lacul Sărat”, a declarat Ioan Buzilă, director adjunct al CJP, Botoșani.

În momentul de față se eliberează bilete pentru seria nouă pentru care beneficiarii pot cumpăra bilete până pe 26 iulie, plecarea fiind pe 27 iulie. Până acum s-au vândut 103 bilete. “Tariful unui  bilet este de 1.929 lei pentru trei stele și 1.841 lei pentru două stele”, a precizat Cristina Anton, director executiv al CJP. Pentru pensionari contribuția individuală la costul biletului este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția sau de 50% din valoarea biletului, dacă pensia este mai mare.

Cei care au prioritate în aprobarea unui bilet sunt pensionarii de invaliditate, pensionarii care nu au luat bilet în ultimii doi ani și pensionarii cu venituri/pensii mici. Perioada de tratament este de 16 zile calendaristice.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...