spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTCod portocaliu de vreme severă la Botoșani

Cod portocaliu de vreme severă la Botoșani

Meteorologii au emis, marți dimineață, o avertizare imediată de cod portocaliu valabilă și în județul Botoșani.

Potrivit avertizărilor, se anunță instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente în intervalul 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 03:00.

În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

Meteorologii au actualizat prognoza meteo și au instituit un nou cod portocaliu de furtună pentru județul Botoșani, până mâine dimineață la ora 03.00.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

✅ ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

⭕ Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

🌪 Măsuri în cazul producerii unei furtuni

▪️întrerupeți orice activități în aer liber
▪️dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi
▪️închideți bine ferestrele şi uşile

▪️dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi
▪️evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete

▪️dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi
▪️dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale
▪️dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!

▪️evitați drumurile inundate (mers, șofat)
▪️aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună
▪️dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112
▪️dacă sunteți instruiți, aplicați procedurile de resuscitare carido-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială).

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...