În ședința ordinară din 10 iunie 1926 a Academiei, Andrei Rădulescu citea propunerea de alegere a lui Petru Missir „ca membru onorar”:
„D-sa este unul dintre cei mai distinși jurisconsulți ai noștri. Este profesor de Drept Internațional la Facultatea din București, avocat de mare valoare, a fost delegat de mai multe ori la Congresele de Drept Internațional, a fost mult timp reprezentantul țării în Curtea permanentă de arbitraj dela Haga și a desvoltat o activitate foarte întinsă în domeniul Dreptului.
Afara de acestea, a scris asupra diferitelor chestiuni juridice și în special s’a ocupat în mai multe lucrări cu probleme de Drept Internațional privat, pe cari le-a tratat în chipul cel mai ales, dovedind pe lângă bogata și variata cultură și metodă științifică.
Pentru lucrările și activitatea sa îndelungată, folositoare culturii noastre, socotim că el merită să fie onorat cu aceasta demnitate”. Propunerea era semnată de Andrei Rădulescu, V. Babeș, G. Vâlsan, C. Rădulescu-Motru, G. Bals, Al. Lepădatu, G. Murnu, I. Bianu, D. Gusti, N. Vasilescu-Karpen. „Procedându-se la votarea cu bile”, Petre Missir întruni 21 de voturi din 23 (Academia Română. Anale. Tomul XLVI. Ședințele din 1925-1926, București, 1926, p. 158). În aceeași ședință fuseseră aleși membri: René Cagnat, secretarul perpetuu al Academiei de Inscripții din Paris; Edmond Pottier, reprezentantul Franței în U. A. I.; Franz Cumont, arheolog belgian; pastorul Roth din Sebeșul-Săsesc; doctorul Constantin Livadite.
„Ca representant al Statului român a luat parte la congresele de drept internațional privat”
C. Diaconovich îi rezervă câteva rânduri în „Enciclopedia Română”: „om politic și jurisconsult român, n. 8 Oct. 1856 la Roman, își face studiile gimnaziale la Iași și cele juridice la Berlin, de unde se întoarce [în] 1879 cu diploma de doctor în drept. Dela 1884 este prof. de dreptul ginților la univ. din Iași, și (1900) ales senator de colegiul acestei universități. Ca om politic este junimist și s’a distins mai întâi prin articolele sale publicate în «Era Nouă», foaie săptămânală, redactată de el. Ca representant al Statului român a luat parte la congresele de drept internațional privat. Dela el între altele: Dreptul de succesiune al străinilor la imobilele rurale din România (Bucur., 1886); Raport relativ la resoluțiunile conferinței de drept internațional privat dela Haga din 1894” (Tomul al treilea. Kemet – Zymotic, Sibiu, 1904, p. 294).
Ultima lucrare menționată de C. Diaconovich apare ca urmare a participării „talentatului profesor universitar” P. Missir la Conferința de la Haga (12-27 septembrie 1893), la care au luat parte treisprezece state prin douăzeci și opt de delegați, conferință care „a dat o importanță deosebită disposițiunilor privitoare la comunicările de acte judeciare și extrajudeciare persoanelor aflate în țară străină, cât și comisiunilor rogatorii” (D.G. Maxim, Considerațiuni critice asupra sistemului privitor la probe, Iași, 1899, p. 172). Iar lucrarea sa „«Dreptul de succesiune al străinilor la imobilele rurale din România»”, precedată de un studiu asupra raportului juridici dintre Dreptul constituțional și legile ordinare” este considerată excelentă, fiind frecvent citată (I. Negreanu, Studii juridice, București, 1930, p. 58).
„În sufletul lui ideea se transforma în sentiment”
Rudolf Șuțu (în „Iașii de odinioară”, Iași, 1923) îl trece pe lista conservatorilor ieșeni, făcând parte, în 1895, din comisia numită „pentru a se pune în înțelegere atât cu șeful partidului pentru a vedea care este direcțiunea generală de urmat, precum și cu grupările politice din localitate, în vederea alianțelor”, alături de Vasile Pogor, Neculai Culianu, Iancu Ventura, Grigorie Cogălniceanu (p. 4). Iar pe 29 octombrie, când se fixează candidații pentru alegeri în Senat și Cameră, P. Missir e însărcinat, împreună cu I. Negruzzi și A.C.Cuza cu privigherea „unui buletin electoral” (p. 5). Intransigent (hotărât împotriva grupului bezedist), uneori conciliant („arătând că relațiunile dintre conservatori de nuanță junimistă și restul partidului conservator” s-au îmbunătățit – p. 9), se retrage din grupul constituțional pe 19 decembrie 1897, împreună cu N. Culianu, Vasile Pogor, D. Carp și alții (p. 14) și este votat candidat „de la constituționali”, pe 25 martie 1898, alături de Vasile Pogor, Ioan Ivanov, Dimitrie Rosetti, Gh.D. Șerban (p. 16). Ca membru al Partidului Conservator, participă la „întrunirile «combative» timp de 5 săptămâni (7 octombrie – 11 noiembrie 1901) la Brăila, la Craiova, la Iași și la București”, de rând cu Barbu Delavrancea, Matei Cantacuzion și D. Laurian, alături de foștii miniștri ai ultimului guvern conservator (P.P.Carp, C. Olănescu, T.Maiorescu, N.Filipescu, Al. Marghiloman, Ion C. Grădișteanu, C.C. Arion), care constituiseră „un club la București și cluburi prin județe, stăruind în parlament prin întruniri publice și prin ziare, întru răspândirea ideilor de reformă” în care vedeau „singura scăpare a țării” (C. Gane, P.P. Carp și locul său în politica țării. Volumul II, București, 1936, p. 270-271).
La decesul său, Alexandru St. Mandrea îi creiona portretul de om politic: „Cu Petru Missir s-a stins ultima lumină a generației care a organizat și a îndrumat statul român.
Dacă creatorii politici – niște iluminați – înving prin forța lor năprasnică ce imprimă vigoare și avânt impetuos, munca credincioasă, înțeleaptă și nepregetată a urmașilor cimentează încheieturile neclintite ale întrupărei visurilor lor.
Petru Missir a fost un fanatec al ideii. În sufletul lui ideea se transforma în sentiment. Structura lui intelectuală și sufletească se zbuciuma de lupta nestăpânită, ce se dezlănțuia între entuziasm și realitate” (Petru Missir, în: „Adevărul”, 17 iulie 1929, p. 1).
(Va urma)
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
