spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAccident grav între septuagenari

Accident grav între septuagenari

O femeie, în vârstă de 71 de ani, a ajuns la spital, după ce a fost victima unui accident rutier. Maşina condusă de aceasta, un Volkswagen Polo, a fost lovit de un Volksagen Passat, condus de un bărbat de 70 de ani. Accidentul a avut loc miercuri la amiază, în localitatea Vorona, pe drumul care străbate localitatea.

Maşina condusă de femeie era parcată pe partea dreaptă a drumului, însă când a vrut să plece la drum, nu a fost atentă la pornirea de pe loc şi nu a acordat prioritate autoturismului care circula în aceeaşi direcţie de mers, condus de bărbatul de 70 de ani, fiind izbită de acesta.

În urma impactului, femeia a suferit mai multe leziuni, fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru policontuzionată, acuzând dureri la nivelul coloanei cervicale, capului şi membrelor superioare. A fost internată în cadrul secţiei chirurgie generală”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani.

foto arhiva

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...