joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTRăsturnare de situaţie la liceul cu acuzaţii de abuz sexual (video)

Răsturnare de situaţie la liceul cu acuzaţii de abuz sexual (video)

Profesorul acuzat de agresiune sexuală la Ştefăneşti a intrat iar în concediu fără plată. În ziua în care a apărut articolul în „Monitorul”, referitor la acceptarea lui la ore de către consiliul de administraţie al Liceului Ştefăneşti, deşi primise control judiciar de la poliţişti timp de 60 de zile, acesta a făcut o cerere pentru concediu, pe aceeași perioadă a controlului judiciar. Acesta primise acceptul de a reveni la ore după ce, iniţial, consiliul de administraţie al Liceului „Ştefan Luchian” din Ştefăneşti a fost indecis.

Profesorul a depus trei cereri de revenire la școală. Pe primele două și le-a retras de bunăvoie, iar a treia cerere a fost discutată într-o ședință de consiliu de administrație. Iniţial au fost trei voturi pentru ca profesorul să revină, trei împotrivă și cinci abțineri. Deoarece directoarea unităţii de învăţământ nu a putut lua o decizie fermă pentru a reveni sau nu în cadrul unității de învățământ, a organizat încă o ședință de consiliu de administrație.

De data aceasta au fost șapte voturi pentru a reveni și cinci voturi împotrivă. Chiar şi aşa, însă, între timp, aşa cum „Monitorul de Botoșani” a relatat, acesta a fost pus sub control judiciar de către poliţişti, în urma acuzelor de agresiune sexuală.

„Am fost informați că dumnealui și-a depus o altă cerere de concediu fără plată, dar nu știm pentru ce perioadă. Din «Monitorul de Botoşani» am aflat că domnul profesor a fost supus unui control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Practic, noi, membrii consiliului de administrație, ar trebui să știm dacă printre măsurile controlului judiciar au fost dispuse și anumite prevederi de a nu se apropia de victimă sau dacă are interdicția de a-și desfășura profesia”, a spus Corduneanu Leonard-Alin, administratorul public al oraşului Ştefăneşti.

„Motivația dumnealui a fost că așa este mai bine”

Cea care a iniţiat şi a doua şedinţă de CA la liceu, pentru a avea un răspuns clar în privinţa revenirii profesorului acuzat că a abuzat sexual un elev, spune că dascălul nu şi-a motivat cererea de concediu, aceasta aflând tot din presă despre decizia organelor de anchetă.

„A fost ședință de consiliu de administrație pentru că domnul profesor și-a dorit revenirea la catedră, pentru că el a avut o cerere de concediu fără plată. În urma consiliului de administrație, prin vot secret, s-a hotărât ca domnul profesor să vină la școală. Șapte voturi au fost pentru, cinci împotrivă, iar un reprezentant al consiliului local a ieșit din ședință din motive personale.

A doua zi, domnul profesor a venit cu o altă cerere, prin care a anunțat că renunță la revenirea la catedră și are concediu fără plată încă 60 de zile, adică până pe 6 iulie. Motivația dumnealui a fost că așa este mai bine. Am aflat din presă (n.r. – Monitorul de Botoşani) că este sub control judiciar, dar de la dumnealui nu știu nimic. Având în vedere că are concediu fără plată, probabil a considerat că nu trebuie să anunțe”, a declarat profesoara Veronica Chiaburu, directoarea Liceului Ştefăneşti.

„Aș vrea să putem face mai mult”

Şefa învăţământului botoşănean speră ca noua lege a educaţiei să vină cu o serie de precizări legate de astfel de situaţii şi măcar să se poată evita o întâlnire a profesorului acuzat cu elevul care a adus acuzaţiile.

„Am aflat din «Monitorul de Botoşani» faptul că a fost dispusă măsura controlului judiciar împotriva profesorului. Poziția mea este aceeași dintotdeauna, se știe, este publică, și anume că aș vrea să putem face mai mult pentru apărarea dreptului copiilor și familiilor acestora, dar din păcate, din punct de vedere legal, acestea sunt măsurile care se pot dispune la nivelul unității de învățământ și nu a inspectoratului școlar județean, conform articolului 280 din legea educației. Inițial, dumnealui și-a depus o cerere de concediu fără plată, după care a revenit prin mai multe demersuri în care a justificat faptul că încă nu este în situația unei hotărâri definitive și irevocabile cu privire la această speță, că are drepturi ca orice alt cetățean la prezumția de nevinovăție.

Drept urmare, consiliul de administrație al liceului «Ștefan Luchian» din Ștefănești, i-au acordat șansa de a se reintegra în unitatea de învățământ, iar pe măsură ce anchetele vor avansa, vor lua, probabil, alte măsuri. În legislația actuală acestea sunt măsurile care pot fi dispuse de școală. Sperăm ca noua lege a educației să prevadă cel puțin o suspendare sau o mutare într-o altă unitate de învățământ pe parcursul derulării anchetelor, astfel încât să se simtă toată lumea ceva mai în siguranță și mai confortabilă la școală”, a precizat Ada Macovei, inspectorul general al IŞJ.

Plângere depusă de mamă

Faptele în urma cărora s-a ajun la această situaţie ar fi avut loc în perioada 14-17 februarie. Într-una dintre zile, profesorul de agricultură l-ar fi chemat pe elev în cabinetul său, iar la un moment dat acesta l-ar fi îmbrăţişat şi pupat pe obraz. Într-o altă zi, copilul a fost chemat din nou de către dascăl în cabinet, iar atunci acesta a hotărât să înregistreze vizita. În înregistrare se aude cum, la un moment dat, profesorul îl întreabă pe copil dacă s-a mai gândit la ce ar putea descoperi „între noi doi”, iar acesta îi spune că da, dar nu este de acord.

Dascălul continuă apoi spunând că şi-ar dori o relaţie de prietenie cu elevul. Acesta îi spune copilului că pot păstra relaţia de profesor-elev în public, dar în particular pot fi mai apropiaţi. „Tu să îmi spui dacă te deranjează că te mai îmbrăţişez sau chestii, că te alint, că îmi place de părul tău, că poate te mai pup pe frunte sau chestii de genul acesta”, spune profesorul.

Ulterior, dascălul îi spune elevului că „lipici la tine am şi sper să rămânem prieteni”. Ulterior acesta îi spune „hai sus”, iar în înregistrare se aude cum se apropie de elev. Bărbatul face, însă, un gest care îl alarmează pe copil, iar acesta din urmă reacţionează şi iese din încăpere, iar dascălul merge după el. Pe hol, copilul îi spune dascălului că a fost înregistrat şi că va merge la conducerea şcolii şi la poliţie, iar dascălul vizibil afectat încearcă să îl oprească.

Ulterior, copilul a mers acasă şi i-a arătat înregistrarea mamei, care a hotărât să depună plângere la Poliţie.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...