spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăUn profesor acuzat de abuzuri sexuale vrea înapoi la catedră (video)

Un profesor acuzat de abuzuri sexuale vrea înapoi la catedră (video)

♦ Cadrul didactic din Ştefăneşti acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un elev insistă să revină în mijlocul copiilor.

Profesorul de la Ştefăneşti acuzat de abuz sexual după ce i-ar fi făcut avansuri unui elev care l-a înregistrat vrea să se întoarcă la catedră. Faptele s-ar fi petrecut în luna februarie, iar imediat după ce au ieşit la lumină dascălul şi-a luat concediu fără plată pentru un an. Între timp, însă, acesta s-a răzgândit şi ar vrea să se întoarcă în sala de clasă.

Mama băiatului care l-a înregistrat pe profesor, chiar cea care a depus plângerea la Poliţie, a aflat vestea cu stupoare. „A fost şedinţă cu părinţii, unde doamna director a liceului a făcut un fel de sondaj de opinie în rândul părinţilor, despre reîntoarcerea domnului profesor la şcoală, având în vedere prezumţia de nevinovăţie şi, până la terminarea anchetei, să mai câştige ceva bani pentru familia lui. Şi poate să îşi mai satisfacă anumite pofte, de ce nu?”, a spus femeia.

Nici reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) nu văd cu ochi buni întoarcerea profesorului la catedră în acest moment, deşi, iniţial, şefii învăţământului botoşănean s-au abţinut de la orice comentarii. Cu toate acestea, decizia finală aparţine conducerii unităţii de învăţământ unde activează profesorul.

Profesorul de la Ştefăneşti insistă să se întoarcă la şcoală. Momentan nu ştim dacă va fi permis acest lucru. Ţine de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ care a aprobat cererea pentru concediu fără plată până la finalizarea anchetei. Din punctul nostru de vedere aşa ar trebui să rămână, dacă vor stabili dumnealor altceva vom vedea atunci. Deocamdată nu este la ore”, a spus Ada Macovei, şefa IŞJ Botoşani.

 Poliţiştii încă scotocesc în calculatoare

În ce priveşte ancheta demarată de poliţişti în cazul profesorului, aceasta înaintează greoi. Poliţiştii expertizează calculatoarele şi mediile de stocare electronice deţinute de profesor.

Potrivit anchetatorilor, în această fază a urmăririi penale se strâng probe atât în favoarea persoanei bănuite, cât şi împotriva ei, iar apoi se stabileşte dacă se trimite în judecată sau se dă altă soluţie în acest dosar. Fiind vorba despre un caz atât de sensibil, poliţiştii încearcă să ofere procurorilor o imagine cât mai clară asupra faptelor. În acest sens însă, procurorul care conduce şi supraveghează cercetările a considerat că nu sunt suficiente probe pentru a-i da vreo calitate profesorului, ancheta fiind pe faptă şi nu pe persoană.

„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Copilul a rămas cu traume

Între timp, copilul în vârstă de 15 ani care l-a înregistrat pe dascăl a fost evaluat de reprezentanţii DGASPC Botoşani, iar acum se încearcă tratarea traumelor cu care a rămas acesta, raportul fiind deja înaintat anchetatorilor.

„Echipa de specialişti din cadrul instituţiei noastre a realizat raportul de evaluare psiho-socială cu privire la adolescent. S-a constatat că prezenta simptome de stres post-traumatic, drept urmare a fost inclus într-un program de consiliere psihologică. Acesta participă săptămânal la şedinţele de consiliere psihologică cu psihologul din cadrul DGASPC. Sunt parcurse obiective stabilite de comun acord cu adolescentul şi cu mama.

Din discuţiile cu psihologul am înţeles că se derulează în concordanţă cu aşteptările ambelor părţi, deci au o relaţie terapeutică bună. Acest lucru ne linişteşte, pentru că ştim că acum adolescentul este în siguranţă şi beneficiază de servicii de specialitate în instituţia noastră. Raportul de evaluare psiho-socială realizat de către instituţia noastră în contextul legii protecţiei copilului a fost încheiat şi a fost înaintat organelor de anchetă”, a declarat Felicia Mihai, şefa Complexului de servicii comunitare din cadrul DGASPC Botoşani.

Plângere depusă de mamă

Faptele în urma cărora s-a ajun la această situaţie ar fi avut loc în perioada 14-17 februarie. Într-una dintre zile, profesorul de agricultură l-ar fi chemat pe elev în cabinetul său, iar la un moment dat acesta l-ar fi îmbrăţişat şi pupat pe obraz. Într-o altă zi, copilul a fost chemat din nou de către dascăl în cabinet, iar atunci acesta a hotărât să înregistreze vizita. În înregistrare se aude cum, la un moment dat, profesorul îl întreabă pe copil dacă s-a mai gândit la ce ar putea descoperi „între noi doi”, iar acesta îi spune că da, dar nu este de acord.

Dascălul continuă apoi spunând că şi-ar dori o relaţie de prietenie cu elevul. Acesta îi spune copilului că pot păstra relaţia de profesor-elev în public, dar în particular pot fi mai apropiaţi. „Tu să îmi spui dacă te deranjează că te mai îmbrăţişez sau chestii, că te alint, că îmi place de părul tău, că poate te mai pup pe frunte sau chestii de genul acesta”, spune profesorul.

Ulterior, dascălul îi spune elevului că „lipici la tine am şi sper să rămânem prieteni”. Ulterior acesta îi spune „hai sus”, iar în înregistrare se aude cum se apropie de elev. Bărbatul face, însă, un gest care îl alarmează pe copil, iar acesta din urmă reacţionează şi iese din încăpere, iar dascălul merge după el. Pe hol, copilul îi spune dascălului că a fost înregistrat şi că va merge la conducerea şcolii şi la poliţie, iar dascălul vizibil afectat încearcă să îl oprească.

Ulterior, copilul a mers acasă şi i-a arătat înregistrarea mamei, care a hotărât să depună plângere la Poliţie.

Cadrul didactic ar mai fi fost implicat într-un caz similar

Acesta nu ar fi singurul incident de acest fel în care a fost implicat profesorul. Astfel, un alt elev, despre care profesorul şi băiatul de 15 ani chiar vorbesc în înregistrare, ar fi trecut printr-o situaţie similară. Unchiul acestuia ar fi aflat, însă, şi l-ar fi ameninţat pe profesor pentru a-i lăsa ruda în pace. Unchiul i-ar fi povestit despre incident şi mamei băiatului de 15 ani.

Cazul a stârnit un val de reacţii şi în spaţiul public, însă solidaritatea exprimată de internauţi a fost adresată spre presupusul agresor, nu spre presupusa victimă. Zeci de persoane din Ştefăneşti, localitatea unde s-ar fi petrecut faptele, au început să facă tot felul de acuzaţii la adresa băiatului de 15 ani. Copilul a ajuns marginalizat şi de şcoală, şi de profesori şi chiar de colegi. Copiii l-au scos din grupurile lor şi se solidarizau cu profesorul, ceea ce l-a făcut pe minor să refuze să mai meargă la şcoală de la producerea incidentului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...