spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTFalsuri în serie descoperite la frontieră. Permise de conducere cumpărate în funcție...

Falsuri în serie descoperite la frontieră. Permise de conducere cumpărate în funcție de interes

Poliţiştii de frontieră botoșăneni au descoperit trei permise de conducere false asupra unor cetățeni din Republica Moldova, care intenționau să treacă frontiera. Cel mai recent caz a fost descoperit pe 16 august a.c., când în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca a ajuns un autocar din Republica Moldova, care ura să treacă frontiera. Toți pasagerii au fost verificați, iar în portmoneul unui cetăţean din Republica Moldova a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi un fals total, bărbatul nefiind nici măcar deţinător de permis. Bărbatul a declarat că a obţinut așa-zisul permis de conducere în 2021 în Franţa, prin intermediul unui prieten, cetăţean moldovean, căruia i-a transmis datele personale şi o fotografie, iar după două luni de zile a primit permisul prin intermediul unei alte persoane care a venit din Republica Moldova în Franţa. Totodată, cel în cauză a susținut că ştia despre permis că este fals şi că nu l-a utilizat niciodată. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Pe 12 august, tot în PTF Stânca a ajuns, pentru a ieşi din România, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 48 de ani, şofer al unui autoturism înmatriculat în Rusia. La controlul de frontieră, a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei, pentru categoriile B, C, D, E. Verificările în bazele de date aveau să arate că permisul este fals și că bărbatul deține permis de conducere doar pentru categoria B. Într-un final, el a susținut că a obţinut permisul de conducere în2021 în Rusia, prin intermediul unui conaţional a cărui identitate nu o cunoaşte, care i-a promis că îi va obţine un permis de conducere valabil pentru categoriile C şi E necesar la locul de muncă, contra sumei de 50 de euro.

Cel de-al treilea permis fals a fost descoperit pe 14 august, în PTF Rădăuți Prut, asupra unui tânăr de 25 de ani, din Republica Moldova, şofer al unui autoturism înmatriculat în Franţa. Dat de gol, tânărul a susținut că a obţinut permisul de conducere în Franţa, prin intermediul unui prieten, fiindu-i necesar la locul de muncă, contra sumei de 100 de euro.

În toate cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră au deschis dosare penale, fiind efectuate cercetări pentru instigare la fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...