spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTEdilii botoșăneni nu se grăbesc să cumpere Casa Ankele

Edilii botoșăneni nu se grăbesc să cumpere Casa Ankele

Municipalitatea botoșăneană bate pasul pe loc în ceea ce privește cumpărarea Casei Ankele, aflată în Centrul Istoric. Deși consilierii municipali au dat undă verde pentru această achiziție, în ianuarie 2022, procedurile nu s-au încheiat nici până la această dată. Este încă o dovadă a “vitezei” cu care se derulează lucrurile în primăria municipiului reședință de județ.

Procedurile sunt în desfășurare la Casa Ankele”, a declarat primarul Cosmin Andrei. Preotul Teodor Candrea, proprietarul clădirii, nu înțelege de ce aceste proceduri se derulează atât de greu. “Am și negociat, din februarie trebuia semnat contractul”, a spus Teodor Candrea.

Undă verde dată în anul 2013 pentru achiziționarea acestui imobil

Despre achiziţionarea acestui imobil emblematic se vorbeşte în Consiliul Municipal din anul 2013. Patimile politice au fost însă mai importante decât grija pentru istoria acestui oraș.

În ședința deliberativului local, din ianuarie 2022, au fost multe discuţii pe acest subiect. „În joaca noastră, în hâra noastră politică, ne-am trezit că nu vrem să cumpărăm respectiva clădire din Centrul Vechi, unde intenţionam să ducem Poliţia Locală, motivând tot felul de lucruri. În decembrie 2016, avem o hotărâre de CL de principiu pentru cumpărarea imobilului”, a spus fostul primar Cătălin Flutur, consilier municipal PNL.

Potrivit hotărârii din decembrie 2016, erau necesare rapoarte de expertiză tehnică de către experţi autorizaţi și un raport de evaluare. „Am ratat şi un exerciţiu european pe fonduri europene, aveam bani să reabilităm aceste clădiri…Era vorba doar de  negociere cu proprietarii. Ei au cerut şi acum şase ani 400.000 de euro în trei rate şi acum au cerut fix acelaşi lucru. Culmea este că nici măcar nu am negociat, să fie dat 1% în jos de acolo. Am acceptat preţul pe care l-au cerut acum şase ani”, a mai afirmat fostul primar.

Tot în acea ședință, fostul viceprimar Marian Murariu, consilier municipal PSD, a pregătit un material scris de mână, pe două pagini în care a arătat, printre altele, că expertul a stabilit că „structura de rezistenţă nu prezintă un grad adecvat de siguranţă privind cerinţa de siguranţă a vieţii, nefiind capabilă să preia acţiunile seismice cu o marjă suficientă de siguranţă”. Cu alte cuvinte, „clădirea are nevoie de lucrări avansate de consolidare care vor costa mult mai mult decât preţul de achiziţie”. Intervenţia fostului viceprimar i-a luat oarecum pe nepregătite de social democraţi, care nu se aşteptau ca tocmai un coleg de partid să facă obiecţiuni la proiectul iniţiat de primarul Cosmin Andrei.

„Tot ce a însemnat achiziţia acestei clădiri a fost bătaie de joc la adresa timpului, la adresa clădirii”

Potrivit Ralucăi Curelariu, consilier USR, achiziţionarea Casei Ankele este „o ruşine pentru absolut toate administraţiile implicate în acest subiect”.

Totul a fost făcut în derizoriu şi fără niciun fel de considerare asupra banului public. Să dăm după şase ani aceeaşi sumă cerută de către proprietari este ridicol, în condiţiile în care acea casă nu a fost renovată între timp, ea s-a degradat. Este efectiv bătaie de joc din banul public…

Cred că suntem toţi de acord cu ideea că vrem să recuperăm Centrul Vechi, nu are nimeni nici un dubiu, în schimb, tot ce a însemnat achiziţia acestei clădiri a fost bătaie de joc la adresa timpului, la adresa clădirii, la adresa banului public”, a spus Raluca Curelariu.

Cătălina Lupaşcu a reamintit că ea a iniţiat în anul 2013 proiectul de hotărâre vizând această achiziţie.

Acest imobil timp de nouă ani s-a degradat şi s-a degradat pe indolenţa unor persoane, pe lipsa de voinţă, pe lipsa de iniţiativă. În 2013 clădirea era evaluată undeva la 380.000 – 400.000 de euro. Tot cadoul acesta pe care ni l-aţi făcut astăzi este de fapt o bătaie de joc”, a spus Cătălina Lupaşcu, după care a salutat achiziţionarea imobilului, mai ales că în următorul exerciţiu financiar vor fi fonduri pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu.

Afirmaţiile consilierului liberal au plecat de la faptul că în urma evaluării, preţul clădirii a fost stabilit la 517.000 de euro, însă proprietarii au acceptat să o vândă cu 400.000 de euro, plătiţi în trei rate anuale.

Proiectul de hotărâre a întrunit 21 de voturi „pentru” și două abţineri (Marian Murariu şi Raluca Curelariu).

Casa Ankele este parte a istoriei noastre

Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene pentru Cultură, a declarat că acest imobil este foarte important pentru comunitate și prin aceea că asigură intrarea în reţeaua de beciuri din Centrul Istoric. Potrivit oficialului, Consiliul Local trebuie să găsească resursele să cumpere acea casă pentru că este parte a istoriei noastre.

Este importantă o astfel de decizie, arată grija pentru trecut, în fond nu avem aşa un mare viitor, dacă nu avem trecut. Bani cred că s-ar găsi, dacă ar exista o prioritizare serioasă asupra nevoilor municipalităţii.

Adică nu poţi lăsa o clădire din asta în paragină, o eternitate, pentru interese electorale imediate. Consider că primarul şi Consiliul Local pot să explice oamenilor de ce achiziţionează clădiri din Centrul Istoric. Clădirile monument istoric reprezintă motorul de dezvoltare a unei comunităţi”, a mai spus Dănuț Huțu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...