spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTOperațiune organizată de polițiști în centrul orașului Flămânzi. 40 de persoane au...

Operațiune organizată de polițiști în centrul orașului Flămânzi. 40 de persoane au fost legitimate

Vineri, pe 26 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 au acționat în orașul Flămânzi, zona Centrului Civic, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane, fiind atenționate cu privire la modul de respectare a normelor de conviețuire socială.

„Acțiunea a avut un caracter preventiv, scopul acesteia fiind descurajarea oricăror fapte de natura a tulbura ordinea și liniștea publică”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Totodată, pe raza întregului județ s-au desfășurat astfel de activități preventive, fiind constate și aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.000 de lei. De asemenea, au fost constate 5 infracțiuni și au fost reținute 6 permise de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...