spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBotoşaniul poate fi gazdă pentru iubitorii unui sport excentric. Au fost investiţi...

Botoşaniul poate fi gazdă pentru iubitorii unui sport excentric. Au fost investiţi mii de euro (video)

Cel mai mare parc de agrement din zona Moldovei, Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa, are printre obictivele sale şi o investiție considerată de unii, excentrică. Este vorba despre trei piste de curling, singurele din zona de nord-est și printre puținele din România.

Vineri dimineaţă reprezentanţii Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement au organizat o serie de teste pe cele trei piste pentru a se asigura că acestea sunt pregătite pentru a primi oaspeţi.

Cei care doresc să practice acest sport pot închiria pistele şi echipamentul. În timpul săptămânii pentru două ore trebuie achitaţi 400 de lei, în timp ce în weekend tariful este de 500 de lei pentru acelaşi interval de timp.

Primăria Botoșani a investit 15.000 de euro doar pentru un set de pietre de curling, realizate dintr-o rocă extrasă dintr-o carieră din Canada. De asemenea au fost făcute investiţii pentru amenajarea specială a gheții, încălțămintea specială, dar și seturile de perii necesare schimbării direcției pietrelor către spațiul de țintă.

Deși investiţia pare excentrică, reprezentanții Parcului de Agrement spun că fără curling la Cornișa, orașul riscă corecții financiare severe din partea Uniunii Europene. Asta deoarece în proiectul parcului de agrement a fost inclusă și amenajarea a trei piste de curling, pe patinoarul din cadrul complexului. Dacă acestea nu ar fi fost realizate municipalitatea risca să scoată bani din buzunar.

Ce este curlingul

Curling-ul este un sport pe gheață atestat pentru prima dată în secolul al XVI-lea, în Scoția. Este popular în țări precum Marea Britanie, Franța, Olanda, Elveția, Statele Unite, dar și țările scandinave.

Acesta este un sport de echipă. Fiecare echipă are câte patru jucători. Scopul jocului este ca pietrele de granit, cu mâner, grele de aproximativ 20 de kilograme să fie direcționate, prin alunecare pe gheață către o zonă de țintă.

Suprafața este curățată în fața aluncării pietrelor cu o serie de mături speciale, care pot influența traiectoria pietrei. Cei care trimit cele mai multe pietre cât mai aproape de zona de țintă câștigă. Curling-ul este un joc de strategie.

Fără o tradiție în practicarea acestui sport, reprezentanții Parcului de Agrement Cornișa spun că angajații se documentează și învață cum se practică mai exact curlingul și care sunt toate regulile, tocmai ca să-i învețe și pe botoșăneni sau alți vizitatori, cum se practică curling-ul.

Parc construit cu bani europeni

Lucrările la Parcul Cornişa au început în iunie 2013 şi trebuiau să fie finalizate în 2016, însă cum acest lucru nu s-a întâmplat municipalitatea a pierdut aproximativ 10 milioane de lei din finanţarea europeană. La startul proiectului, 50% din valoare erau fonduri nerambursabile şi 50% era contribuţia Primăriei Botoşani. În final, acest parc de agrement a costat aproximativ 18 milioane de euro, primăria Botoşani a pus 14 milioane de euro, iar suma nerambursabilă a fost de doar patru milioane de euro.

Zona de agrement este concepută să funcţioneze 365 de zile pe an, cu obiective diverse, care să asigure cât mai multe dintre nevoile de relaxare şi mişcare ale clienţilor, Cornişa se individualizează prin câteva caracteristici unice. Având 48 de hectare, Cornişa este cea mai mare zonă de agrement din ţară realizată de către o administrație locală cu fonduri proprii și europene. Suprafaţa generoasă asigură condiţii pentru construirea de noi obiective atractive pentru clienţi. Cornişa se individualizează şi prin aceea că deţine singurul râu artificial de rafting din România.

Zona de agrement include în partea de bazine acoperite: bazin agrement adulţi, bazin agrement copii, bazin de înot contracurent, bazine pentru hidromasaj, două tobogane interioare, saună finlandeză, grotă cu zăpadă, saună cu abur, biosaună, saună cu sare, solar orizontal şi vertical, camera de cromoterapie, masaj umed-uscat. La acestea se adaugă, în exterior: bazin olimpic, bazin de bălăceală pentru copii, tobogane cu apă şi bazin aterizare, plajă dotată cu măsuţe şi şezlonguri, patinoar artificial, perete escaladă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...