spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTAccident cu victimă după prima ninsoare în județ (video)

Accident cu victimă după prima ninsoare în județ (video)

O tânără din Botoșani a ajuns la Urgențe după ce a fost victima unui accident rutier. 

Evenimentul a avut loc pe Drumul Național E58, în dreptul localității Brehuești. Un autoturism marca Mazda a intrat în coliziune cu o Skoda după o manevră riscantă. Potrivit ocupanților mașinii care a produs accidentul, autoturismul a intrat în derapaj după ce a efectuat o depășire. “Am făcut depășirea și când să revenim pe bandă ne-a fugit spatele. De la mâzga de pe asfalt. Așa e la prima zăpadă, se mai întâmplă accidente. Avem cauciucuri de iarnă pe față”, a spus unul dintre ocupanții autoturismului Mazda. Cele două autoturisme s-au acroșat frontal, după care au ajuns amândouă în afara carosabilului.

La fața locului au ajuns echipaje de la Ambulanță și Poliție. O tânără de 30 de ani, din Skoda, a fost preluată de cadrele medicale. Aceasta a primit primul ajutor la fața locului, după care a fost transportată la Urgențe. “Pacienta a suferit un traumatism cranian și mai multe contuzii la nivelul coloanei și toracelui. A fost stabilizată și transportată la spital pentru investigații suplimentare”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Aceștia urmează să stabilească exact cauza producerii accidentului și dacă drumul a influențat evenimenul rutier.


Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...