spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLecție de la polițiști despre consumul de droguri

Lecție de la polițiști despre consumul de droguri

La data de 26.02.2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, au participat împreună cu elevii din clasele de liceu ale Grupului Şcolar „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni la diverse activităţi de informare.

Acestea au surprins mai multe teme, cum ar fi prevenirea victimizării prin consum/trafic de droguri, precum şi răspunderea penală a minorilor.

În cadrul campaniei „Dincolo de aparenţe”, au fost purtate cu elevii discuţii care au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora.

Specialiştii din cadrul CPECA Botoşani le-au explicat elevilor ce sunt drogurile, cum se clasifică acestea, ce efecte au, din ce sunt obţinute, încercând să îi conştientizeze pe aceştia de consecinţele consumului de substanţe interzise. Cu această ocazie, minorii au probat ochelarii simulatori ai consumului de droguri/alcool, putând experimenta modalitatea de percepere a realităţii sub efectul substanţelor respective.

De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia. Astfel de activităţi vor continua în viitor la mai multe unităţi şcolare din judeţ.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...