spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTHectare pârjolite de foc. Localnicii continuă să incendieze vegetația uscată

Hectare pârjolite de foc. Localnicii continuă să incendieze vegetația uscată

Câmpurile din județ continuă să fie pârjolite de flăcări. În ciuda atenționărilor autorităților că astfel de practici sunt interzise, localnicii continuă să dea foc vegetației uscate. În ultimele ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în două localități.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), la Șendriceni au ars aproximativ 13 hectare de vegetație uscată. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Și la Rădeni (comuna Frumușica) au ars aproximativ 500 mp de vegetație uscată, mărăcini și deșeuri. Aici au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

„Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost folosirea focului deschis în spații deschise”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani. Altfel spus, localnicii au incendiat miriștile pentru a scăpa de iarba uscată.

Controale anunţate de ISU

„Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor și a vegetației uscate, în perioada următoare, vor fi intensificate acțiunile de informare și educare preventivă, în vederea conștientizării riscului generat de aceste incendii”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de ISU Botoșani. De asemenea, vor fi reluate misiunile de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență care vor transmite mesaje pre-înregistrate, atrăgând atenția asupra faptului că arderea vegetației uscate este interzisă.

Reamintim faptul că, la nivelul județului Botoșani, colaborarea dintre ISU, Agenția Județeană de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoșani (GNM) are în vedere prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă în urma incendierii terenurilor arabile sau a pajiştilor permanente, precum şi adoparea unor măsuri de sancţionare a persoanelor fizice sau juridice care produc astfel de incendii. Astfel, după incendiile de vegetaţie uscată de pe terenurile arabile, ISU înaintează APIA coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.

Folosirea focului pentri igienizări este interzisă

De asemenea, prin GNM – Comisariatul Judeţean Botoșani se are în vedere ca proprietarii și deținătorii de terenuri cu sau fără titlu să respecte obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, se mai arată în comunicatul ISU Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...