spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BT,,Eroinele" vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău

,,Eroinele” vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani va participa cu spectacolul „Eroine” după Publius Ovidius Naso, regia Andrei Măjeri, la Festivalul „Buzău Iubește Teatrul”.

Festivalul are loc în perioada 20-27 mai. Luni, 22 mai, de la ora 19.00, iubitorii de teatru vor putea vedea ,,Eroinele” din Botoșani pe scena Teatrului „George Ciprian” Buzău.

Spectacolul, după epistolele lui Ovidius, este montat la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani şi aduce în prim plan nouă actriţe foarte talentate ale teatrului botoşănean. Acestea vor juca unele dintre cele mai cunoscute personaje mitologice antice, precum Medeea, Deianira, Briseis, Ariadna, Hipsipila, Enone, Fedra, Penelopa sau Elena din Troie, prezente în nouă dintre cele 21 de epistole ale lui Ovidius.

„În noiembrie 2019, am descoperit, într-o librărie din Valencia, EROINELE poetului Ovidius. O colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor „eroii”. Doi ani și jumătate mai târziu, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, întâlnesc grupul perfect de actrițe pentru a pune în scenă, pentru prima oară în cariera mea, genul epistolar. Dar, mai ales, pentru a vorbi despre rănile iubirilor nedrepte”, a spus regizorul Andrei Măjeri.

Regizorul a mai adăugat despre producție că ,,într-un echipaj de 8+1, umăr la umăr, una lângă alta, ele își spun poveștile de iubire, chestionându-le, pe parcurs, dintr-o perspectivă critică. Spectacolul „Eroine” propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat. Cele nouă eroine aruncă năvodul surorității peste cât mai multe alte eroine”

Regia artistică, scenografia și ilustrația muzicală îi aparțin lui Andrei Măjeri, coregrafia este semnată de Victoria Bucun. Din distribuție fac parte Lorena Luchian, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Lenuș Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu și Gina Pătrașcu-Zamfirache.

Spectacol unic în România

„Eroine” este un spectacol unic în România deoarece, pentru prima dată, scrisorile lui Ovidius au fost montate în teatrul românesc. Producția a participat în luna iulie a anului trecut și la SEAS –Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului Constanța, iar în luna martie a acestui an, spectacolul „Eroine” a fost jucat pe scena Teatrului Apollo 111 în București, încântând publicul și primind numeroase cronici onorante.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...