vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTNuntă cu peripeţii. Miri cununaţi în capela Maternităţii înainte ca mireasa să...

Nuntă cu peripeţii. Miri cununaţi în capela Maternităţii înainte ca mireasa să nască

Doi tineri din judeţul Botoșani au avut parte de o stare civilă cu totul inedită. În vârstă de 22 şi respectiv 24 de ani, cei doi însurăţei şi-au văzut planurile de nuntă date peste cap de o surpriză plăcută.

Originari din Şendriceni, cei doi tineri aveau planificată starea civilă sâmbătă la amiază. Pe parcursul zilei, însă, mireasa, gravidă în luna a opta, din cauza emoţiilor şi a stresului, a început să simtă dureri.

Cu o oră înainte de starea civilă, acesteia i s-a rupt apa. Nuntaşii au abandonat, astfel, totul şi, de la primărie, au fugit la Spitalul Municipal Dorohoi. Având în vedere că sarcina nu era la termen şi ar fi existat riscul de a apărea probleme la naştere, viitoarea mămică a fost trimisă la Botoșani cu o ambulanţă.

Dorindu-şi din tot sufletul ca bebeluşul să vină pe lume cu doi părinţi „luaţi” şi în acte, nuntaşii au insistat şi l-au convins pe primarul comunei Şendriceni să vină după ei la Botoșani. Astfel, mireasa adusă cu ambulanţa a fost consultată de medici, pe care i-a rugat ulterior să i se permită să îşi ia înainte starea civilă.

Evenimentul a avut loc chiar în capela Maternităţii, cei doi fiind oficiaţi de primarul din Şendirceni. După câteva ore, spre seară, tânăra a dat naştere unui băieţel de 2,7 kilograme, de 34 de săptămâni. Fiind un bebeluş prematur, micuţul a fost ulterior internat şi monitorizat în Terapie Intensivă, având nevoie de atenţie specială.

Petrecerea a continuat apoi, aşa cum era planificat, însă fără mireasă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
20.7 ° C
21.1 °
19.9 °
36 %
3.3kmh
36 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...