spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocalComunicat de presă - USR Botoșani: Pierdem din nou bani europeni, iar...

Comunicat de presă – USR Botoșani: Pierdem din nou bani europeni, iar primarul Cosmin Andrei nu știe cum să-și ascundă neputința

O altă serie de investiții din fonduri europene își pierde finanțarea din cauza lucrărilor întârziate, iar Primăria Botoșani a cerut acordul Consiliului Local pentru acoperirea sumelor necesare din banii botoșănenilor. Sumele se ridică la aproape 5 milioane de lei și trebuie să acopere restul de lucrări ce mai sunt necesare pentru reabilitarea și modernizarea grădinițelor nr. 22 și ”Șotron”, dar și pentru amenajarea unei zone de agrement în zona Aleea Nucului nr. 12.

Cele trei obiective de investiții trebuiau finalizate la 31 decembrie, cu finanțare integral din fonduri europene prin Programul Operațional Regional POR 2014-2020 însă, nu doar că recepțiile nu sunt făcute, ci, la data la care ne aflăm, mai sunt lucrări de realizat de până la 25%. Modul în care Primăria nu a știut să țină sub control ritmul și calitatea lucrărilor de investiții ne va costa, la acest final de an, o sumă totală de cca 10 milioane de lei. Aceasta pentru că seria de lucrări restante este mai mare, cele de la Teatrul “Mihai Eminescu” fiind “bomboana de pe tort”.

Pentru a nu fi nevoită să returneze integral sumele folosite până acum din banii europeni, ca sancțiune că nu a finalizat lucrările la timp, Primăria Botoșani a solicitat de urgență consilierilor să aprobe cererile de extindere a duratei de implementare, odată cu angajarea plății lucrărilor restante din banii publici ai municipiului. Cu cele 10 milioane plătite ca sancțiune, primăria ar fi putut reabilita alte două grădinițe, întrucât investițiile de la Gradinița “Șotron” au o valoare totală de cca 5,5 milioane de lei!

Și mai rușinos este că primarul Cosmin Andrei încearcă să-și ascundă neputința prin graba cu care a solicita aprobările consilierilor locali și prin nerespectarea procedurilor de ședință. Proiectele de hotărâre, alături de rapoartele și justificările aferente, ar fi trebuit comunicate consilierilor odată cu convocarea ședinței extraordinare din 6 decembrie, adică cu 24 de ore înainte de ședință. În schimb, acestea au fost trimise cu doar o oră înaintea ședinței, și atunci la solicitarea consilierilor USR, cu ignorarea totală a prevederilor legale.

”Cu un primar care calcă în picioare legislația de funcționare a Consiliului Local putem spune că ne-am obișnuit, pentru că așa procedează Cosmin Andrei. Dar aceasta nu ne oprește să spunem public cum pierdem bani din cauza pasului de melc cu care Cosmin Andrei și PSD au condus Primăria Botoșani în toți acești ani.”, este declarația consilierului local USR Raluca Curelariu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...