vineri, mai 17, 2024
AcasăLocalScrisoare pastorală trimisă de ÎPS Teofan. "Rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze...

Scrisoare pastorală trimisă de ÎPS Teofan. „Rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze mintea pentru a alege oamenii cei mai potriviţi pentru a conduce destinul Ţării” (video)

În ceas de mare sărbătoare, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a trimis o scrisoare pastorală.

În mesajul său acesta s-a adresat atât preoţilor, vieţuitorilor din mănăstiri, cât şi creştinilor obişnuiţi.

„Să ne bucurăm în aceste zile de Paşti de frumuseţea slujbelor liturgice şi de clipe de petrecere tihnită alături de familie şi de cei dragi! Să stăruim în dreapta credinţă, arătată în rugăciune şi în dragoste, în pocăinţă şi în smerenie, în participare la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi în împăr- tăşirea cu Sfintele Taine, „cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, în- cepătorul şi plinitorul credinţei”. Să arătăm o inimă milostivă faţă de cei aflaţi în nevoi. Un gând de rugăciune să înălţăm şi pentru semenii noştri a căror viaţă este tulburată de războiul din Ucraina, din Ţara Sfântă şi din alte părţi ale lumii.

Rugăm, de asemenea, pe Dumnezeu să ne lumineze mintea şi inima pentru a alege oamenii cei mai potriviţi pentru a conduce destinul Ţării: oameni cu frică de Dumnezeu, cu ataşament faţă de valorile familiei, cu dragoste de semeni – prieteni sau duşmani, a transmis ÎPS Teofan.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
84 %
1.4kmh
7 %
vin
18 °
sâm
21 °
Dum
23 °
lun
25 °
mar
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...